Fiecare copil dobândește, la naștere, o serie de drepturi: de a primi un nume, de a fi înregistrat la starea civilă, de a-și cunoaște rudele și de a păstra legături cu acestea, de a beneficia de un nivel de trai care să îi permită o normală dezvoltare fizică, morală, socială.

Un drept nescris de nimeni în legea privind protecția copilului este dreptul acestuia de a fi iubit necondiționat de părinții săi. Tot acest pachet de drepturi vine ambalat împreună cu o serie de obligații pe care viitorul adult le va afla și experimenta în timp.

Sunt situații în care viața copilului ar fi în pericol dacă ar fi lăsat la părinții naturali. De aceea, legiuitorul a instituit o măsură de protecție pentru copil: plasamentul acestuia la o persoană din familie, la un asistent maternal sau la o instituție specializată.

Când se instituie plasamentul copilului?

Legiuitorul, în scopul ocrotirii intereselor minorului a identificat anumite cazuri în care, în mod obligatoriu pentru siguranța copilului, acestuia i se va aplica măsura plasamentului. Cu titlu de știri juridice, plasamentul se va institui de către Comisia pentru protecția copilului, în cazul în care există acordul părinților și de către instanța de judecată, la cererea Direcției generale de asistență socială și protecția copilului în următoarele situații:

– copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, atunci când nu s-a putut institui tutela;

– copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora;

– copilul abuzat sau neglijat;

– copilul găsit sau părăsit în unități sanitare;

– copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.

Ce obligații au părinții ai căror copii se află în plasament?

Pentru mulți dintre cei care își neglijează, abuzează sau părăsesc copii, faptul că aceștia urmează să fie dați în plasament reprezintă o ușurare și cred că prin acest mod laș de a rezolva problema au scăpat de toate obligațiile pe care le au față de minor. Greșit! Drepturile și obligațiile părintești față de copil se mențin pe toată durata plasamentului dispus de către comisia de protecție a copilului.

Aceste persoane care numai părinți nu pot fi numiți cred că plasamentul copilului îi va feri de obligația de a contribui material la creșterea minorului. Fără să știe legea, se ascund în spatele lipsei banilor și cred că portița legală a plasamentului copilului este cheia de a scăpa de plata contribuției lunare la creșterea minorului.

Cu titlu de știri juridice, s-a stabilit că instanța de judecată care a dispus plasamentul minorului va stabili cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului. Aceste sume încasate vor fi venit la bugetul județului sau al sectorului din municipiul București de unde provine copilul.

De cele mai multe ori, părinții nu au posibilitatea materială de a plăti aceste sume lunar. Pentru că legiuitorul a identificat o serie de astfel de cazuri a găsit o alternativă și pentru această categorie de persoane. Dacă nu pot plăti și sunt apți de muncă vor trebui să presteze între 20 și 40 de ore de muncă lunar, pentru fiecare copil aflat în plasament. Această muncă în folosul comunității se aplică pe toată durata plasamentului. Sigur că părinții cu 4-5 copii aflați în plasament, vor avea de lucru, nu glumă! Dar munca n-a omorât pe nimeni!

Mulți dintre cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu mai mulți copii, toți aflați în plasament din diverse motive, s-au aflat în situația de munci în folosul comunității pentru că au susținut că nu au bani să achite contribuția lunară. Printre nemulțumiți a fost o persoană care a sesizat Curtea Constituțională să constate că munca în folosul comunității nu este constituțională și reprezintă muncă forțată, deci trebuie scoasă în afara cadrului legal.

Care au fost argumentele sesizării Curții Constituționale?

În cadrul unui proces ce avea ca obiect menținerea plasamentului pentru un minor, a fost sesizată Curtea Constituțională pentru a aprecia dacă munca impusă în locul contribuției lunare pentru copilul aflat în plasament, este sau nu legală.

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 352 din 24 iunie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 67 alin. 2 din legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și a fost publicată în Monitorul Oficial 585 din 5 august 2014.

Argumentul pentru care s-a considerat de către autorul excepției că prevederile legale sunt neconstituționale este acela că obligarea invariabilă a părintelui apt de muncă (dar fără venituri suficiente care să-i permită întreținerea copilului aflat în plasament) la prestarea unei activități de interes local reprezintă silirea acestuia la prestarea unei munci forțate, fapt ce contravine Constituției.

Ce a decis Curtea Constituțională?

Curtea a analizat definițiile date de convențiile internaționale la care România este parte și în care termenul de muncă forțată sau obligatorie înseamnă orice muncă sau serviciu pretins de un individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care acea persoană nu s-a oferit de bunăvoie.

Părintele este obligat să presteze acțiuni sau lucrări de interes local în condițiile în care este apt de muncă și instanța apreciază asupra capacității sale de a efectua acele activități. În plus, legiuitorul a decis că stabilirea cuantumului contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului aflat în plasament este lăsată la aprecierea instanței, lucru atestat de sintagma „dacă este cazul.”

Prin faptul că munca în folosul comunității are ca scop responsabilizarea părinților ce nu pot contribui material la creșterea copilului aflat în plasament, aceasta nu poate fi considerată opresivă sau cauzatoare de prejudicii nerezonabile, astfel încât cele 20-40 ore de muncă în folosul comunității nu se încadrează în categoria “muncă forțată”.

Ținând cont de toate aceste argumente, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate pentru care a fost sesizată și a decis că este legală obligarea la muncă în folosul comunității pentru cei vizați.

Totul se plătește, în viață!

Cei care au crezut că obligațiile lor de părinți încetează atunci când copilul se află în plasament, trebuie să știe că munca în folosul comunității este, poate, cel mai mic rău suferit de cineva care abandonează un copil.

„Primești când intri-n viață/Un credit în minute/Și cheltuiești din ele/Cu fiecare clipă/Și în final/La facturare,/Totul se plătește.” (Mihai Vintilă)