Noi modificări ale Legilor justiţiei!


De la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi până în prezent au existat o serie de reacţii negative în ceea ce priveşte anumite soluţii legislative cuprinse în acest act normativ.

Aceste reacţii au vizat în mod deosebit intervenţia operată în materia delegării procurorilor în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea în funcţie se face de Preşedintele României, precum şi modificarea adusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, modificare legislativă care a dat judecătorilor posibilitatea de a candida şi a fi numiţi în cele mai înalte funcţii de conducere din cadrul parchetelor, în acest din urmă caz reclamându-se o afectare a statutului şi a independenţei judecătorilor, singurii care înfăptuiesc justiţia, precum şi a principiului separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, inclusiv prin mutarea unei atribuţii a Secţiei pentru procurori la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Având în vedere considerentele de mai sus, recent a fost adoptată OUG nr. 12/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 185/2019.

Care sunt noutăţile legislative?

Ordonanţa prevede că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim – adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţii ai acestor parchete sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

În vederea desfăşurării activităţilor specifice prevăzute de Codul de procedură penală, în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie funcţionează, prin detaşare, ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară sub directa conducere şi controlul nemijlocit al procurorilor Secţiei, în limita posturilor prevăzute de lege.

Detaşarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se dispune la solicitarea procurorului – şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de către ministrul afacerilor interne, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora.

Atribuţiile prevăzute de lege pentru ministrul afacerilor interne privind drepturile şi răspunderile ce revin ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară detaşaţi se exercită de procurorul – şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Atribuţiile privind acordarea gradelor profesionale pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi se exercită de ministrul afacerilor interne, la propunerea procurorului – şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Delegările în funcţiile de conducere din parchete, prevăzute la art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu mai încetează în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 7/2019.

Aşadar s-a revenit la normalitate, tensiunile existente au fost înlăturate prin eliminarea prevederilor care a suscitat reacţii negative.