Neavând acces la calea contenciosului administrativ se încalcă dreptul la liberul acces la justiţie?


Retrocedarea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă este şi va rămâne un subiect sensibil pentru România.

Persoanele care se consideră nedreptăţite de modul în care au fost despăgubiţi pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Această dispoziţie îşi găseşte reglementarea în art. 35 alin. 1) din Legea nr. 165/2017 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Însă nici acest articol nu a scăpat de critici fiind formulată şi o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens, potrivit ştirilor juridice

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile criticate din Legea nr. 165/2013 nu ar putea stabili o procedură derogatorie de la cea reglementată prin legea contenciosului administrativ, care prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

În ceea ce priveşte prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc o procedură paralelă de atacare a actelor administrative emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, autorii excepţiei consideră că sunt neconstituţionale, întrucât restrâng drepturile particularilor conferite prin legea contenciosului administrativ, atât în privinţa termenului pus la dispoziţie pentru atacarea acestui act, cât şi a stabilirii instanţei competente.

Supunerea acestor acte administrative controlului judecătoresc exercitat de o secţie a instanţei care nu este specializată reprezintă o încălcare nepermisă a Constituţiei, care stabileşte în mod expres cele două categorii de acte administrative care, în mod excepţional, nu sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, astfel că o normă inferioară nu poate stabili şi alte excepţii fără a încălca norma fundamentală.

Curtea Constituţională a reţinut în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa competentă să soluţioneze contestaţiile împotriva deciziilor emise de entităţile învestite ar trebui să fie o instanţă de contencios administrativ, iar nu una civilă, Curtea a observat că, prin edictarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul român şi-a propus să instituie un mecanism eficient pentru accelerarea procesului de restituire a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Astfel, prin Legea nr. 165/2013 s-a atribuit secţiilor civile ale tribunalului competenţa de soluţionare a contestaţiilor atât împotriva deciziilor entităţilor deţinătoare sau învestite de lege cu soluţionarea notificărilor, cât şi ale Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Argumentul decisiv pentru adoptarea unei astfel de soluţii legislative l-a constituit plenitudinea de jurisdicţie a unei instanţe civile. În virtutea acesteia, judecătorul se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin compensare în puncte.

Această excepţie a fost respinsă prin Decizia nr. 24/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 198/2017, având în vedere argumentele de mai sus.