Monitorizarea de către ANRE a cotelor de energie produsă din surse regenerabile încalcă dispoziţiile constituţionale?


Sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie este stabilit într-o prevedere legală, şi anume Legea nr. 220/2008, republicată în Monitorul Oficial nr. 577/2010.

Astfel pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie se aplică sistemul de promovare reglementat de prezenta lege.

Legislaţia prevede şi care sunt cotele obligatorii, cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2010 – 2013 sunt următoarele: 2010 – 8,3%; 2011 – 10%; 2012 – 12%; 2013 – 14%.

Iar începând cu anul 2014, ANRE monitorizează anual cotele anuale realizate de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi şi, în funcţie de gradul de realizare a obiectivului naţional şi de impactul la consumatorul final, estimează, publică pe site-ul propriu şi informează Guvernul până la data de 30 iunie a anului curent asupra nivelului cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul următor.

Aceste prevederi au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, potrivit ştirilor juridice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a motivat că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, având în vedere lipsa de previzibilitate a acestora. Astfel, referitor la prevederile art. 4 alin. (4), (41) şi (42) din Legea nr. 220/2008 se susţine că, înainte de modificarea, respectiv completarea acestor norme prin Legea nr. 23/2014, legiuitorul a instituit cu caracter stabil cotele anuale obligatorii pe o perioada de pâna în anul 2020, ceea ce conferea previzibilitate şi securitate juridică pentru persoanele care doreau sa investeasca în producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie, deoarece se putea prevedea o creştere a procentului; prin urmare, reieşea din aceasta o rentabilitate a acestei activitaţi.

Însa, modificarile aduse prin textele de lege criticate au păstrat cotele stabilite de lege doar pentru anii care au trecut deja (pâna în anul 2013), respectiv au transformat aceasta cotă într-un parametru care poate fi modificat în mod imprevizibil, pe fiecare an, de către o autoritate publică.

Curtea Constituţională a reţinut că adoptarea acestei legi nu echivalează cu încheierea unui contract între statul român şi potenţialii investitori români sau străini şi nici nu garantează în favoarea acestora un drept de proprietate asupra unei anumite valori a certificatelor verzi atribuite, ci doar creează cadrul legislativ care, ţinând seama de imperativele dreptului la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, să le ofere investitorilor un climat atrăgător de afaceri.

Dacă vechea reglementare prevedea în chiar conţinutul său cuantumul cotei, actuala reglementare stabileşte că acesta poate varia în funcţie de anumite criterii, instituind un mecanism suficient de elastic care să permită o adaptare dinamică la condiţiile existente pe piaţă. Modificarea a fost justificată în Expunerea de motive ce însoţeşte legea, unde s-a arătat că efectul de creştere necontrolată a preţurilor la consumatorii finali de energie electrică, premisele depăşirii capacităţilor de racordare şi de echilibrare a sistemului energetic naţional, impactul negativ asupra competitivităţii sectorului industrial, precum şi creşterile de preţuri la energie ca efect al liberalizării pieţei impun luarea de măsuri pentru menţinerea predictibilităţii cadrului legislativ privind promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie.

Dispoziţiile legale criticate nu prevăd eliminarea facilităţilor acordate investitorilor, ci doar reglementarea obligaţiei Guvernului de a stabili, prin hotărâre, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, cotă anuală comunicată de A.N.R.E. Potrivit noilor norme, cota anuală nu este fixă, prestabilită, ci variază de la an la an, fiind calculată în funcţie de gradul de realizare a obiectivului naţional şi de impactul la consumatorul final, pe baza unor criterii economice clare şi previzibile, adaptate pieţei astfel reglementate.

Prin urmare, nu s-au încălcat dispoziţiile constituţionale, excepţia fiind respinsă prin Decizia nr. 665/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 159/2017.