Conform legislaţiei în vigoare partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Textul de lege menţionat anterior, art. 452 C. procedură civilă, impune ca dovezile privind cheltuielile de judecată efectuate să fie depuse la dosarul cauzei în care s-a soluționat fondul pricinii. Cu alte cuvinte, nu se poate interpreta că pot fi depuse astfel de dovezi ulterior soluționării fondului procesului, adică în procesul separat de recuperare a cheltuielilor de judecată. Or, interpretarea că legiuitorul a dat posibilitatea recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată este corectă doar în măsura în care analiza noii acțiunii se face pe baza dovezilor existente deja în dosarul de fond, temei al noii cereri.
Caz practic
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr.X al Judecătoriei, cu ocazia judecării plângerii contravenționale formulată de acesta și apelului promovat de pârât în acest dosar, precum și la plata cheltuielilor de judecată pe care ocazionate cu judecarea prezentei cauze. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cu titlu de contravaloare onorariu apărător ales al reclamantei în dosarul nr. X, în faza procesuală a apelului.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta, Inspectoratul de Politie Județean, criticând-o pentru netemeinicie. A arătat ca deși s-au solicitat cheltuieli de judecată, la dosar nu a fost depus vreun document cu care să se facă dovada existenței si cuantumului acestor cheltuieli.
Potrivit art. 452 C. procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. În concret, textul legal impune ca dovezile privind cheltuielile de judecată efectuate să fie depuse la dosarul cauzei în care s-a soluționat fondul pricinii. Cu alte cuvinte, nu se poate interpreta că pot fi depuse astfel de dovezi ulterior soluționării fondului procesului, adică în procesul separat de recuperare a cheltuielilor de judecată, cum greșit susține și intimata. Art. 452 C.p.civ. face referire expresă la dovezile depuse în dosarul de fond.
Ştirile juridice arată că interpretarea că legiuitorul a dat posibilitatea recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată este corectă doar în măsura în care analiza noii acțiunii se face pe baza dovezilor existente deja în dosarul de fond, temei al noii cereri. Altfel, s-ar ajunge la situația de a da posibilitatea părții câștigătoare să stabilească arbitrar cheltuieli de judecată, știind deja soluția pe fond, doar din dorința de a împovăra partea adversă. Rațiunea unei acțiunii separate, în termenul de prescripție pentru drepturile de creanță, este aceea de a da posibilitatea părții care a efectuat real cheltuieli de judecată să le recupereze într-un termen anume dacă din motive obiective nu a putut să le ceară la momentul judecății pe fondul cauzei.
În concluzie, în speță, nu s-a respectat condiția textului art. 452 C. procedură civivilă, și anume ca dovada cheltuielilor de judecată să se fi depus cel mai târziu până la încheierea dezbaterilor, moment procesual după care nu mai este permisă administrarea vreunei probe. Pe cale de consecință, greșit prima instanță a admis acțiunea în contra art. 452 C. procedură civilă, urmând, în temeiul art. 480 C. procedură civilă, să se admită apelul declarat, să se schimbe sentința în sensul de a se respinge cererea formulată ca nefondată.