Modul de sancţionare a concursului de infracţiuni încalcă dispoziţiile constituţionale?


descarcare-37În cazul în care inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni, fiind întrunite condiţiile concursului de infracţiuni, legislaţia, art. 39 alin. 1) lit.b) C. penal,  prevede că în cazul în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Art. 396 C. procedură penală prevede că atunci când judecata s-a desfăşurat în condiţiile procedurii de recunoaştere a învinuirii iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.

S-a invocat că aceste dispoziţii încalcă prevederile constituţionale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se reţine că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd un cuantum maxim al sporului, astfel încât se ajunge la situaţii în care sporul depăşeşte orice limită rezonabilă de pedeapsă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, se susţine că trebuia întocmit câte un rechizitoriu pentru fiecare faptă şi, în consecinţă, judecata să se desfăşoare separat pentru fiecare faptă. În schimb, cauzele au fost reunite din motive de celeritate astfel încât judecata a fost inechitabilă.
De asemenea se apreciază că atunci când s-au redactat aceste dispoziţii, legiuitorul s-a referit la recunoaşterea fiecărei fapte în parte, şi nu la recunoaşterea tuturor faptelor reţinute prin rechizitoriu.

Curtea Constituţională a reţinut că, întrucât săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă pe calea infracţională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale.

Potrivit ştirilor juridice, Curtea nu a putut reţine nici susţinerile potrivit cărora prevederile criticate sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 23 privind libertatea individuală. Libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita între coordonatele stabilite de ordinea de drept, aşa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcţie de gravitatea comportamentului infracţional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziţii penale însă trebuie să fie strict delimitate şi condiţionate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea a constatat că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei principale (rezultante) în caz de concurs de infracţiuni “în condiţiile şi în temeiul legii”, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanţie împotriva unei eventuale ingerinţe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentândo limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. Aşadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăşi limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege, aceasta se va reduce corespunzător.

Prin urmare, având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 497/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 832/2016.