Măsura preventivă a arestului la domiciliu este contrară dispoziţiilor constituţionale?


Potrivit Codului de procedură penală una dintre măsurile preventive este arestul la domiciliu. Această măsură se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi luarea acestei măsuri este necesară şi suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile instituirii acesteia. Însă nici această măsură nu a scăpat de unele critici de neconstituţionalitate iar potrivit noutăţilor legislative Curtea Constituţională a soluţionat o nouă excepţie cu privire la această măsură. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că normele procesual penale sunt neconstituţionale, întrucât măsura preventivă a arestului la domiciliu nu este prevăzută în Legea fundamentală, prin aceasta fiind încălcate dispoziţiile constituţionale referitoare la libertatea individuală şi aducându-se atingere principiilor nulla poena sine lege, respectiv nullum crimen sine lege. Curtea Constiuţională a reţinut că atât persoanele aflate în arest preventiv, cât şi cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, de vreme ce, spre deosebire de controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, unde se poate impune interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate, ce reprezintă o restrângere a exerciţiului la liberă circulaţie, atât în cazul arestului la domiciliu, cât şi în cazul arestului preventiv inculpatul este obligat, pe durata luării măsurilor, să se afle într-un loc anume desemnat. Curtea a reţinut că inviolabilitatea libertăţii individuale este reglementată de art. 23 din Constituţie. Alin. (2) al aceluiaşi articol dispune în sensul că percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege, iar alin. (4) prevede că arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal. De asemenea, din ansamblul prevederilor constituţionale rezultă că restrângerea libertăţii individuale are un cadru mult mai strict reglementat decât cel al restrângerii dreptului la liberă circulaţie. Curtea a observat că nici prevederile constituţionale ale art. 23, nici cele convenţionale ale art. 5 nu se referă la măsura arestului la domiciliu. Având în vedere aceste argumente Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 303/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 602/2017.