Legea privind distribuţia de asigurări. Ce e nou?


A fost facut inca un pas  catre punerea in aplicare pe piata locala a directivei europene ce va avea inpact asupra intregii industrii de asigurari. Astfel, Legea nr. 236/2018 privind distributia de asigurari  a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 853/2018.

Trebuie să menţionăm că legea transpune prevederile Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuţia de asigurări, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 26 din 2 februarie 2016.

Urmatorul pas in vederea aplicarii acestei legi este ca ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara sa emita normele de aplicare a legii pe piata locala, in acest sens existand discutii intense.

Legea privind distributia de asigurari  a fost adoptata, pe 12 septembrie 2018, in plenul Camerei Deputatilor, in calitate de for decizional.

Această lege reglementează activitatea de distribuţie a produselor de asigurare şi reasigurare, organizarea şi funcţionarea distribuitorilor de asigurări şi reasigurări, supravegherea activităţii de distribuţie şi a altor activităţi conexe acesteia, înregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecţie şi informare de care să beneficieze consumatorii în ceea ce priveşte posibilitatea de a achiziţiona separat diferitele componente ale unui pachet oferit (vânzarea combinată – cross-selling).

Legea reglementeaza:

  • activitatea de distributie a produselor de asigurare si reasigurare;
  • organizarea si functionarea distribuitorilor de asigurari si reasigurari, supravegherea activitatii de distributie si a altor activitati conexe acesteia;
  • inregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora, la Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Prezenta lege se aplica persoanelor fizice, indiferent de regimul fiscal in vigoare, sau persoanelor juridice:
a) stabilite sau care doresc sa se stabileasca pe teritoriul Romaniei pentru a desfasura activitate de distributie;
b) care desfasoara sau care doresc sa desfasoare activitate de distributie pe teritoriul Romaniei;
c) care au sediul sau domiciliul in Romania si intentioneaza sa se stabileasca ori sa desfasoare activitate de distributie in alte state membre.

In sensul prezentei legi, prin consumator se intelege numai persoana fizica, potrivit legislatiei nationale aplicabile, iar prin client se intelege atat consumatorul cat si clientul persoana juridica.

Intrata in vigoare la finalul lunii februarie 2016, Directiva privind Distributia in Asigurari ar fi trebuit sa fie aplicata incepand cu data de 23 debruarie 2018, iar toate statele membre erau obligate ca pana la aceasta data sa transpuna Directiva in legislatiile nationale. Cu toate acestea, pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene, s-a convenit sa se amane termenul de transpunere pana la 1 iulie 2018 si data aplicarii pana la 1 octombrie 2018.