Legea manualului şcolar, motiv de sesizare CCR!


Învăţământul a fost supus de-a lungul timpului la numeroase reforme. Generaţiile de elevi au fost “experimente” pentru fiecare Guvern care a fost la guvernare.

Recent, Legea manualului scolar a fost criticată pe motive de neconstituţionalitate, lege care nici nu a apucat să vadă lumina tiparului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că Legea manualului şcolar încalcă principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie, sub aspectul dualismului instituţional şi funcţional, motiv pentru care întreaga procedură de adoptare a legii a fost fundamental viciată. Potrivit titlului legii, dar şi întregului ei conţinut normativ, scopul acestei legi îl constituie reglementarea regimului juridic al manualului şcolar, definit în cuprinsul art. 2 lit. (a) din lege ca fiind “principalul instrument de lucru al elevului”. În raport cu dispoziţiile art. 73 alin. (1) şi (3) din Constituţie, legea face parte din categoria legilor ordinare, obiectul ei de reglementare nefiind cuprins în categoria celor prevăzute la art. 73 alin. (3) sau în alt articol din Constituţie ca fiind de natură organică.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice, definitoriu este criteriul material. În acelaşi timp trebuie observat că Legea manualului şcolar nu modifică şi nici nu derogă de la vreo lege organică. Prin urmare, Legea manualului şcolar este o lege ordinară, motiv pentru care procedura ei constituţională de aprobare ar fi trebuit să fie una specifică acestei categorii de legi.

Pe de altă parte, potrivit ştirilor juridice, se susţine că Legea manualului şcolar conţine prevederi care generează paralelisme legislative, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 13, art. 14 şi art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât obiectul de reglementare al acestei legi se suprapune cu prevederi care se regăsesc în cuprinsul Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Practic, din cauza redactărilor ambigue, a nerezolvării unor probleme de suprapunere legislativă, de neunificare a sediului materiei, persoana care va trebui să aplice legea ori instanţa de judecată chemată să spună dreptul se vor lovi de dificultăţi logico – juridice de interpretare şi de aplicare, foarte greu de surmontat. În opinia autorilor, în cazul instanţelor de judecată, în lipsa de claritate a textului normativ, de nereglementare a tuturor situaţiilor ce pot fi identificate, practic, ele vor fi obligate să “creeze” drept. Or acest lucru vine în contradicţie cu principiul separaţiei puterilor în stat şi cu prevederile art. 61 din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.

Curtea Constituţională a reţinut că legea supusă controlului de constituţionalitate, respectiv Legea manualului şcolar, este o lege cu caracter ordinar, îndeplinind cerinţa criteriului material, întrucât conţine norme care nu se încadrează în ipotezele prevăzute expres de art. 73 alin. (3) din Constituţie, normă de strictă interpretare şi aplicare. Regimul manualului şcolar, ca bun de interes public, nu se poate fi circumscris domeniului prevăzut la art. 73 alin. (3) lit. n) – organizarea generală a învăţământului, care vizează cadrul legal pentru exercitarea, sub autoritatea statului român, a dreptului fundamental la învăţătură, respectiv reglementarea normelor care privesc structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional. Legea supusă controlului de constituţionalitate are ca obiect de reglementare un element conex învăţământului preuniversitar, şi anume instrumentul de lucru al elevului, care reflectă programa şcolară aferentă disciplinelor/modulelor de pregătire din curriculumul naţional, nicidecum organizarea generală a învăţământului.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 537/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 679/2018.