Legea drepturilor pacientului are noi norme de aplicare


descarcaredrpacLegislaţia în vigoare prevede că pacientul beneficiază de anumite drepturi. Un întreg act normativ stabileşte drepturile de care acesta beneficiază pe întregul proces medical şi anume, Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, publicată în Monitorul Oficial nr. 51/2003.

Astfel pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza, are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate şi de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.

O noutate legislativă în ceea ce priveşte drepturile pacienţiilor este Ordinul nr. 1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicat recent în Monitorul Oficial nr. 1009/2016.

Potrivit acest act normativ unităţile sanitare, furnizori de servicii medicale, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, care acordă îngrijiri de sănătate sau îngrijiri terminale şi în care sunt efectuate intervenţii medicale, au obligaţia de a furniza pacienţilor informaţii referitoare la: serviciile medicale disponibile şi modul de acces la acestea; identitatea şi statutul profesional al salariaţilor din cadrul unităţii sanitare, furnizor de servicii medicale; regulile pe care trebuie să le respecte pe durata internării în unităţi cu paturi; starea de sănătate; alternativele existente la procedurile propuse; diagnosticul stabilit şi prognosticul afecţiunilor diagnosticate.

Unităţile trebuie să asigure accesul egal al pacienţilor la îngrijiri medicale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, vârstă, apartenenţă etnică, origine naţională, religie, opţiune politică sau antipatie personală. Acestea trebuie să utilizeze toate mijloacele şi resursele disponibile pentru asigurarea unui înalt nivel calitativ al îngrijirilor medicale.

Potrivit ştirilor juridice, în situaţia în care pentru efectuarea unei intervenţii medicale se solicită consimţământul reprezentantului legal al pacientului, acesta trebuie să fie implicat în adoptarea deciziei, în limitele capacităţii sale de înţelegere. Iar în situaţia în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, unităţile au obligaţia efectuării în cel mai scurt timp posibil a demersurilor pentru constituirea comisiei de arbitraj de specialitate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Vă anunţăm că fotografierea sau filmarea pacienţilor în unităţi, în cazurile în care imaginile sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului sau pentru evitarea suspectării unei culpe medicale, se efectuează fără consimţământul acestora. În celelalte situaţii unităţile sunt obligate să asigure obţinerea consimţământului scris al pacientului, prin completarea formularului “Acordul pacientului privind filmarea/fotografierea în incinta unităţii sanitare”.

Se doreşte protecţia pacientului astfel la internare sau pe parcursul furnizării serviciilor de sănătate, după caz, medicul curant are obligaţia să aducă la cunoştinţa pacientului faptul că are dreptul de a cere să nu fie informat în cazul în care informaţiile medicale prezentate i-ar cauza suferinţă, precum şi dreptul de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.

De reţinut este că la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr. 386/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 22 aprilie 2004, cu completările ulterioare.