În ultimul timp am tot vorbit despre proiectul de act normativ care prevede modificări legislative în ceea ce priveşte comercializarea pungilor din plastic.

Nivelul actual al consumului de pungi de transport din plastic creează cantități ridicate de deșeuri abandonate și implică utilizarea ineficientă a resurselor și se preconizează că, dacă nu se iau măsuri, consumul va crește. Măsurile care trebuie luate pentru a reduce consumul de pungi de transport din plastic ar trebui să ducă la o reducere durabilă a consumului de pungi de transport din plastic subțire, și nu la o creștere globală a generării de ambalaje. În același timp menționăm faptul că România avea ca termen de conformare (cu Directiva 94/62/CE n.red) până la data de 27 noiembrie 2016″, se arată în nota de fundamentare a proiectului de lege. De altfel, prin acest proiect de lege se doreşte transpunerea în legislaţia naţională  a unei directive europene (Directiva (UE) 2015/720 referitoare la reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire).

În Monitorul Oficial  nr. 311/2018 a fost publicată Legea nr. 87/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Pe scurt, comercianții nu vor mai avea voie, începând cu prima zi a anului 2019, să vândă pungi subțiri și foarte subțiri de plastic cu mâner, în caz contrar, firmele vor risca amenzi cuprinse între 15.000 și 25.000 de lei.

Legea prevede: „(…) se interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner. (…) se interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2019, comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner”.

Pungile din plastic subțire vor fi considerate cele cu grosime sub 50 de microni, iar cele din plastic foarte subține – cele cu grosime sub 15 microni.

Retailerii care vând  produse ambalate în ambalaje reutilizabile și/sau pungi de transport din plastic ar putea fi obligaţi să aplice sistemul depozit (să dea posibilitatea consumatorilor să returneze ambalajul în schimbul rambursării taxei de depozit a ambalajului).

Totodată, comercianţii care vând pungi de transport din plastic, alături de producătorii care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să organizeze un sistem pentru colectarea ambalajelor reutilizabile și a pungilor de transport din plastic de la utilizatori sau consumatorii finali.

Potrivit actualei legislaţii, această obligativitate era a producătorilor de produse ambalate care trebuia să organizeze sisteme de colectare prin intermediul comercianţilor sau prin centre specializate de colectare a acestor tipuri de ambalaje.

Nu în ultimul rând, vânzătorii de produse ambalate în ambalaje reutilizabile și/sau pungi de transport din plastic ar putea fi obligaţi să informeze consumatorii asupra valorii de depozit, dar şi asupra sistemului de colectare și returnare a valorii de depozit plătită pentru acestea.

Aşadar va dispărea unul dintre obiceiurile românilor, “sertarul cu pungi”, pe care fiecare român îl are în casă.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.