images-23În ceea ce priveşte sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 475 C. procedură penală prevede că în cazul în care, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Acestui articol i s-a adus mai multe critici printre care s-a formulat o excepţie de neconstituţionalitate.

Motivarea excepţiei

Se arată că judecătoriile sunt învestite cu soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, de cele mai multe ori, în ultimă instanţă, situaţie în care hotărârile pronunţate de acestea sunt definitive. Cu toate acestea, completele de judecată ale judecătoriilor nu au posibilitatea, atunci când judecă în ultimă instanţă, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept.

Decizia Curţii Constituţionale

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, titularii cererii de sesizare pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pot fi un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, care sunt învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. Părţile pot solicita instanţei de judecată să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile, însă instanţa are dreptul suveran de a aprecia asupra sesizării.

Potrivit ştirilor juridice, din analiza încheierilor pronunţate de instanţa de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, pe de-o parte, autoarea excepţiei nu a solicitat instanţei de judecată sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la o chestiune de drept, de a cărei lămurire depindea soluţionarea pe fond a cauzei sale, iar, pe de altă parte instanţa de judecată nu a apreciat necesar să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile. Totodată, analizând încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, Curtea reţine că Judecătoria Satu Mare – Secţia penală a analizat legătura cu soluţionarea cauzei raportat la faptul că există situaţii în care judecătoria soluţionează cauze în ultimă instanţă, astfel că “ar putea să apară chestiuni de drept care să rămână nelămurite şi de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei”.

Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, “Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”. Or, “legătura cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

În acest context, Curţii nu-i revine decât să respingă, ca inadmisibilă, excepţia prin Decizia nr. 498/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 855/2016.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.