În timpul procesului penal martorul are dreptul de a nu se acuza.

Art. 118 C. procedura penală prevede că declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.

Potrivit ştirilor juridice, acest articol de lege a fost contestat pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că normele procesual penale criticate, în principal sintagma “împotriva sa” din cuprinsul acestora, sunt neconstituţionale, întrucât declaraţia de martor dată de o persoană care primeşte ulterior, în aceeaşi cauză, calitatea de inculpat nu poate fi folosită împotriva acesteia, însă poate fi folosită împotriva coinculpaţilor din dosar. Totodată, câtă vreme materialul probator nu este unul şi acelaşi pentru toţi inculpaţii, norma procesual penală creează discriminare între inculpaţi.

Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 118 din Codul de procedură penală reglementează o instituţie juridică nouă în cadrul legii procesual penale în vigoare, respectiv dreptul martorului de a nu se acuza. Astfel, potrivit normelor procesual penale criticate, declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior sau ulterior acestei declaraţii, a avut sau a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Curtea observă că doctrina a dezvoltat opinii diferite privind sensul normei procesuale menţionate.

Într-o opinie, s-a apreciat că, în temeiul normei criticate, martorul are dreptul de a păstra tăcerea, în măsura în care prin declaraţia pe care o face s-ar putea autoincrimina.

Într-o altă interpretare, s-a considerat că norma procesual penală reglementează un drept circumscris instituţiei excluderii probelor din procesul penal, şi nu un drept efectiv al martorului de a nu se autoincrimina, iar, o altă opinie, majoritară, este în sensul că declaraţia martorului nu se exclude din dosarul cauzei, putând fi utilizată pentru stabilirea unor împrejurări de fapt care nu au legătură cu persoana acestuia.

În concluzie, Curtea constată că normele procesual penale criticate în prezenta cauză răspund exigenţelor impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la protecţia împotriva autoincriminării. Aşadar, Curtea constată că, prin dispoziţiile art. 118 din Codul de procedură penală, legiuitorul reglementează o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil al persoanei care depune mărturie şi care, anterior sau ulterior acestei declaraţii, a avut sau a dobândit calitatea de suspect ori inculpat, cu privire la o eventuală punere sub acuzare, neputând fi folosite împotriva sa propriile declaraţii.

Prin urmare excepţia a fost respinsă prin Decizia nr. 519/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 879/2017.