Doriţi să petreceţi concediul în străinătate? Care sunt condiţiile pentru călătoria minorilor?


Pentru că tot se aproprie perioada concediilor şi copii sunt în vacanţă ne propunem să analizăm condiţţile pentru a călători în străinătate cu minorii.

Menţionăm că actul normativ care reglementează această situaţie este Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Conform legislaţiei, pentru a se permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori este necesară însoţirea acestora de o persoană fizică majoră în următoarele cazuri:
-în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;
-în situaţia în care călătoresc însoţiţi numai de unul dintre părinţi, numai dacă părintele care îi însoţeşte prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte.
În ceea ce îi priveşte pe părinţii divorţaţi chiar dacă părintele însoţitor face dovada că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, însă cei doi părinţi exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.
– în situaţia în care călătoresc însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana prezintă o declaraţie a ambilor părinţi, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă sau a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 248/2005 ieşirea din România a minorilor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată.

Potrivit ştirilor juridice, însoţitorii minorului, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte şi certificatul de cazier judiciar.

Menţionăm că declarația celuilalt părinte, declarația ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului sau legal, privind acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate la ieșirea din România, nu este necesară atunci când minorul, cetățean român cu domiciliul sau reședința în țara de destinație se deplasează însoțit, în această țară. Dacă minorul respectiv călătorește în altă țară decât cea în care își are domiciliul sau reședința, însoțit de către un părinte sau un alt însoțitor major, este necesară declarația care să cuprindă acordul părintelui / părinților / reprezentantului legal cu privire la călătoria minorului.

Atenţie! Dacă minorul nu este însoţit de cel puţin unul dintre părinţi şi nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate mai sus, se informează aceştia, punându-le în vedere să îl preia de îndată ce este posibil. În cazul în care nu este posibilă informarea părinţilor, poliţiştii de frontieră anunţă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care iniţiază procedura aplicabilă minorilor neînsoţiţi, potrivit legii.