Dispare birocrația? Se vrea simplificarea procedurilor de eliberare a cazierului judiciar și a plății taxelor !


plata online
În atâția ani de interacțiune cu instituțiile statului, fiecare român a înțeles că pentru a-ți rezolva problema, indiferent de natura ei, nu trebuie să mergi niciodată într-o instituție fără să țină o hârtie în mână. De obicei aștepți la o coadă  „moment în care celor din spatele tău li se va propune să treacă la o coadă nouă și mică”  (Murphy)  sau dacă ai neplăcuta inspirație „să pleci de la o coadă scurtă pentru un minut, va deveni între timp coada lungă.”  (Murphy)

Fiecare are în brațe un teanc de acte și își recapitulează în minte dacă nu cumva i-a scăpat ceva din lunga listă solicitată de respectiva instituție. Probabilitatea să îi lipsească un timbru sau „o ștampilă pe acel timbru” este majoră, motive pentru care vei mai face un drum. Resemnați, românii nu mai sperau că va veni ziua în care legiuitorul va decide să debirocratizeze relația cetățean – instituțiile statului.

Noile reguli privind eliminarea birocrației excesive și modalitățile în care se va realiza sunt prevăzute în OUG 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial 490 din 30 iunie 2016, dată la care prevederile sale intră în vigoare.

Noi obligații pentru instituțiile publice și organele administrației publice centrale

Dacă solicită copia în format pe hârtie după actul de identitate ca și condiție pentru furnizarea unui serviciu public, instituțiile publice au de acum obligația de a accepta copia în format electronic transmisă prin e-mail. Știrile juridice arată că până la 30 iulie 2016 toate aceste instituții au obligația de a publica o adresă de e-mail pentru primirea în acest mod a copiei de pe cartea de identitate.

Noutățile legislative au eliminat obligația de a cere depunerea copiilor legalizate după actele solicitate. Se vor depune copii xerox pe care funcționarul va certifica conformitatea lor cu originalul. Rețineți că dacă persoana prezintă copia legalizată după document pentru a i se furniza un serviciu public, instituția este obligată să o accepte.

Instituțiile publice au obligația de a accepta documentele eliberate de persoanele juridice de drept public sau privat în format electronic care au o semnătură electronică calificată sau avansată.

Știrile juridice prevăd că datele cu caracter personal necesare pentru furnizarea unui serviciu public care sunt colectate, deținute sau gestionate de o altă autoritate sau instituție publică se iau direct de la această autoritate/instituție dacă acest lucru a fost solicitat expres de beneficiarul serviciului sau există consimțământul expres al acestuia. Rețineți că beneficiarul serviciului public poate reveni oricând asupra consimțământului.

Știrile juridice prevăd obligarea instituțiilor de a oferi posibilitatea plății serviciilor furnizate fie cu cardul, fie prin intermediul altor sisteme de plată. Se oferă posibilitatea ca instituțiile să comunice prin e-mail cu beneficiarii serviciului public.

Taxele extrajudiciare de timbru

Sunt supuse taxelor extrajudiciare de timbru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanțe, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și notarii publici, preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare și pescuit, examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obținerii permisului de conducere, înmatricularea autovehiculelor și remorcilor și alte servicii prestate de unele instituții publice.

Noutățile legislative prevăd că vor fi scutite de plata taxelor extrajudiciare de timbru eliberarea cărții de identitate, a cazierului judiciar și eliberarea sau prelungirea valabilității actelor de identitate pentru cetățenii străini.

Astfel, taxele extrajudiciare de timbru se pot plăti prin mijloacele electronice de plată,   prin ordin de plată sau numerar (cu excepția taxei pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza legii 18/1991), pentru taxele de până la 10 lei.

Amenzile pot fi achitate online

Legea prevede că amenzile pot fi achitate online în conturile aferente. Plata prin această modalitate se dovedește cu prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de către sistemele de plăți. Se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont către agentul constatator.

Eliberarea cazierului judiciar

Cererea pentru obținerea copiilor și extraselor de pe cazierul judiciar poate fi depusă și electronic și este scutită de taxe. Cererea se depune electronic sau personal la orice unitate de poliție unde funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar. Instituțiile publice pot solicita extras de pe cazierul judiciar în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice.

Știrile juridice prevăd că, la copia de pe cazierul judiciar transmisă instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție, se atașează și istoricul condamnărilor sau al altor măsuri cu caracter penal sau administrativ. În extrasul de pe cazierul judiciar transmis instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice se înscriu sancțiunile penale din hotărârile judecătorești rămase definitive.

Eliberarea pașapoartelor

Pașapoartele simple electronice se eliberează titularului după achitarea taxei de pașaport constituite din contravaloarea pașaportului și a taxei pentru serviciul prestat. Taxa de pașaport pentru pașapoartele eliberate în țară se încasează într-un cont distinct deschis la Trezoreria Statului. Această taxă poate fi achitată și prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unitățile Trezoreriei Statului, prin mandat poștal, în numerar la casieriile instituției publice cu personalitate juridică din care face parte structura cu atribuții în eliberarea și evidența pașapoartelor sau la casieriile unităților Trezoreriei Statului. Rețineți că pentru sumele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la unitățile Trezoreriei Statului, comisioanele se suportă de la bugetul de stat.

Examenul auto va fi înregistrat video

 S-a stabilit că pentru asigurarea și verificare legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrează video, iar la proba practică atât video, cât și audio cu sistemele tehnice de monitorizare care vor fi montate pe autovehicule. Abia din 30 iunie 2017 se va putea aplica această prevedere legală.

Reușim să renunțăm la birocrație?

Pare greu de crezut că plățile se vor putea face on-line, că se vor putea trimite pe e-mail copii ale cărților de identitate, că nu vom mai fi obligați să prezentăm copii legalizate ale unor acte. Va trebui să ne obișnuim că problemele noastre sunt doar la un click distanță, astfel încât cozile vor deveni doar o amintire, economisind astfel timp.

Este o provocare pentru toată lumea să debirocratizăm o țară prin excelență birocratică. Cred că acest lucru nu se va  întâmpla peste noapte, este nevoie de ceva timp să scăpăm de vechile „obiceiuri.”