De la 1 ianuarie 2016 militarii și polițiștii vor beneficia de pensii militare de stat


bani

La 1 ianuarie 2011 pensiile militare deveneau doar o amintire, pentru că legea 263/2010 le abroga fără milă. Iată că după 5 ani, prin legea 223/2015 publicată în Monitorul Oficial 556 din 26 iulie 2015, începând cu 1 ianuarie 2016 acestea se vor acorda din nou militarilor, polițiștilor și funcționarilor cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

Legiuitorul a stabilit că administrarea sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin case pensii teritoriale, iar evidența drepturilor de pensii militare de stat și a drepturilor de asigurări sociale are loc în baza codului numeric personal.

Ce tipuri de pensii se vor acorda ?

Noutățile legislative precizează faptul că în sistemul pensiilor militare de stat se acordă: pensia de serviciu care poate fi pentru limită de vârstă, anticipată și anticipată parțială, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.

Ce condiții prevede legea pentru acordarea pensiei de serviciu?

 Știrile juridice arată că vor beneficia de pensia de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă (60 de ani) și au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Vor beneficia de pensia de serviciu anticipată cei care au împlinit vârsta de pensionare pentru limita de vârstă diminuată cu 5 ani și sunt trecuți în rezervă sau au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării, a reducerii funcțiilor, a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar. Rețineți că la acordarea acestui tip de pensie, diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere.

Pensia de serviciu anticipată parțială se va acorda celor cu o vechime efectivă de 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani vechime în serviciu și care sunt trecuți în rezervă sau au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării, a reducerii funcțiilor, a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar. La data împlinirii vârstei standard de pensionare, acest tip de pensie devine pensie de serviciu pentru limită de vârstă, iar cuantumul pensiei militare se recalculează prin raportare la vechimea cumulată calculată la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu.

Legiuitorul a prevăzut că baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie. La media obținută se adaugă un spor de până la 15% .

Noutățile legislative precizează faptul că pensia de serviciu se determină în procente din baza de calcul. Astfel, militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special cu vechime cumulată (perioadele de timp recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în vederea obținerii unei pensii) vor beneficia la împlinirea vârstei prevăzute de lege de pensie de serviciu de 80% din baza de calcul descrisă anterior.

Pentru fiecare an care depășește vârsta legală, la cuantumul pensiei se va adăuga câte 1% din baza de calcul fără să se depășească venitul brut utilizat la calculul pensiei la dat deschiderii dreptului la pensie. Pentru cei care o vechime cumulată de până la 25 ani, cuantumul pensiei va fi diminuat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală.

Cine poate beneficia de pensie de invaliditate și în ce condiții?

 Vor primi pensie de invaliditate cei care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă din cauza unor accidente de muncă sau a unei boli contractate în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului militar sau a unor accidente și boli fără legătură cu serviciul militar.

 Acest tip de pensie se calculează la fel ca cea de serviciu și se va adăuga în funcție de gradul de invaliditate un anumit procent. Pentru invaliditatea grad I (pierderea totală a capacității de muncă ce necesită îngrijire din partea unui însoțitor) se adaugă pentru fiecare an potențial până la realizarea vechimii de 25 de ani 1%, pentru gradul II (pierdere totală capacitate de muncă, dar invalidul nu are nevoie de ajutorul altei persoane) se adaugă 0,8% și pentru gradul III (se pierde cel puțin jumătate din capacitatea de muncă) procentul este de 0,6%.

Rețineți că numărul anilor potențiali nu poate fi mai mare decât vechimea pe care persoana ar fi putut să o realizeze de la data acordării pensiei de invaliditate până la împlinirea vârstei standard de pensionare. Pensionarii care sunt încadrați în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai multe sisteme de asigurări sociale, indemnizația pentru însoțitor se acordă de către ultimul sistem în care aceștia au fost asigurați.

  Cine va putea primi pensia de urmaș?

  Știrile juridice arată că aceasta se acordă copiilor și soțului supraviețuitor dacă susținătorul, la data decesului, era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii militare de stat. Copiii vor primi această pensie până la 16 ani sau, dacă își continuă studiile, până la finalizarea acestora fără a depăși 26 de ani și pe toată durata invalidității dacă aceasta a survenit în perioada anterior menționată.

Soțul supraviețuitor va beneficia de pensia de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă durata căsătoriei cu cel decedat a fost de cel puțin 15 ani  și dacă nu realizează venituri lunare provenite dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut. Dacă durata căsătoriei a fost sub 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș se va dimuna cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

 Noutățile legislative precizează că soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă, pe durata cât este invalid gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an.

Pensia de urmaș se stabilește din pensia de serviciu pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat sau din pensia de invaliditate de gradul I dacă decesul a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă. Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din pensia susținătorului în funcție de numărul urmașilor: 50% pentru un urmaș, 75% pentru doi și 100% pentru trei sau mai mulți.

Indexarea pensiilor

 

Pensiile militare se vor indexa anual cu 100% din rata medie anuală a inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Dacă indicatorii au valoare negativă, se va păstra cuantumul aflat în plată. Începând cu 2021, pensile se vor indexa cu 100% din rata inflației plus 45% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat pe anul precedent. Din 2030 se vor indexa anual cu 100% din rata inflației realizată pe anul precedent.