De ce s-a reintrodus pensia de serviciu pentru parlamentari? Pentru că și-au votat-o!


pensii parlamentariSe spune că “politica este poate singura meserie pentru care se crede că nu este necesară nicio pregătire. „ (Robert Lous Stevenson). Probabil că acesta este motivul pentru care este așa de mare bătălia pentru un loc pe frumoasele scaune din Parlament. Desigur, că orice meserie are și riscurile ei, pentru că ea vine la pachet cu avantaje, dar și cu dezavantaje. Spre exemplu, pentru cei care aleg cariera politică partea mai puțin plăcută este că  „politica murdarește, dar te scoate în evidență, a trebuit să mă murdăresc pentru a deveni vizibil.”  (Valeriu Butulescu).

Și după  ce se dau peste cap să convingă lumea să îi voteze, pentru că „ politicienii sunt la fel peste tot; promit să construiască poduri chiar și acolo unde nu există râuri”  (Nikita Khrushchev) și ajung să stea în elegantele lor scaune din Parlament, ar putea să își voteze din când în când și câte o lege pentru ei! La câte legi votează cu ochii închiși, ce mai contează încă una dedicată exclusiv lor?

Sigur că atâta timp cât ești deputat și senator și reprezinți electoratul, militezi pentru drepturile acestora luând cuvântul în Parlament, având inițiative legislative și activitate în teritoriu, nu îți vezi capul de treburi fiind tare scump la vedere atunci când te caută cei care te-au ales, meriți să beneficiezi la sfârșitul carierei de o pensie de serviciu. „El n-a vorbit din an în paște,/Ci niciodată-n Parlament;/Deschis-a gura permanent,/Doar ca, satisfăcut, să caște!”  (Mircea Micle)

Astfel, în Monitorul Oficial 546 din 22 iulie 2015 a fost publicată legea 215/2015 pentru modificarea și completarea legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar. Aceste noutăți legislative vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, adică din 21 august 2015.

Ce au votat, de fapt, parlamentarii cu privire la propriile pensii?

Știrile juridice arată că funcționarii publici parlamentari care au un stagiu de cotizare de 30 de ani au dreptul la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare. Cei care au un stagiu de cotizare de 30 de ani din care cel puțin 14 ani în structurile Parlamentului, vor beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni anterioare pensionării.

Modești, cum îi știm, aleșii noștri au precizat că pensia ce le va fi acordată nu va putea depăși nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, indemnizația de conducere și salariul de merit din ultimul an anterior pensionării.

Știrile juridice precizează că pentru fiecare an ce depășește vechimea de 14 ani în Parlament se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din baza de calcul de mai sus fără a depăși venitul brut avut la data pensionării.

Pensiile de serviciu stabilite în baza acestei legi se vor actualiza prin aplicarea la cuantumul pensiei de serviciu aflate în plată a procentului de majorare a salariului de bază de care beneficiază parlamentarul aflat în activitate, cu același nivel de salarizare și pe aceeași funcție publică. Rețineți că dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.

Pentru a fi siguri că vor exista fonduri pentru a se putea plăti aceste pensii de serviciu, parlamentarii au votat această lege care prevede expres că partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suportă din bugetul de stat. Cu alte cuvinte, tot din buzunarul românului se vor achita pensiile de serviciu ale aleșilor!

Parlamentarii se pot pensiona și anterior vârstei de pensionare

 Munca de parlamentar pare a fi tare solicitantă, dovadă este faptul că legiuitorul a prevăzut că cei care au un stagiu de cotizare de 30 de ani din care cel puțin 14 ani în structurile Parlamentului, se vor putea pensiona și anterior împlinirii vârstei de pensionare, dar nu mai devreme de 60 de ani.

De pensia de serviciu vor beneficia și cei care au un stagiu de cotizare de 30 de ani din care între 4-14 ani în structurile Parlamentului. În acest caz cuantumul pensiei de serviciu se va micșora cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 14 ani. Rețineți că la calculul stagiului de cotizare în structurile Parlamentului se va lua în considerare și perioada în care funcționarul public parlamentar a avut calitatea de deputat sau senator.

Se pare că o dată ajuns în structurile Parlamentului, aripa legii te protejează și îți acordă beneficii la care muritorii de rând nici nu visează. Prezenta lege se adresează și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ (organ consultativ de specialitate al Parlamentului) și membrilor acestuia, personalului Curții Constituționale asimilat celui cu funcții similare din structurile Parlamentului.

Astfel, cei care îndeplinesc condițiile de pensionare vor beneficia de pensia de serviciu, chiar dacă la data pensionării ocupă o altă funcție sau au o altă ocupație. Noutățile legislative arată că în acest caz pensia se va stabili pe baza drepturilor salariale pe care le are un funcționar public parlamentar în activitate cu același nivel de salarizare și pe aceeași funcție publică.

Vor putea beneficia de prevederile de mai sus cei ale căror raporturi de serviciu au încetat prin demisie, prin eliberarea din funcția publică parlamentară sau prin acordul părților, consemnat în scris. În cazul decesului, se va acorda pensia de urmaș copiilor și soțului supraviețuitor.

Noi reglementări pentru cei pensionați până la 31 august 2010

  Funcționarii publici parlamentari și asimilați acestora ale căror pensii au fost diminuate și cei pensionați după 31 august 2010 care îndeplinesc condițiile prezentei legi, vor beneficia, la cerere, de drepturile de pensie de serviciu care se vor acorda începând cu luna următoare depunerii cererii de acordare a pensiei.

Nimeni nu e mai presus de lege! Și totuși…

Văzând de câte avantaje beneficiază atât în timpul funcției, cât și la pensie un funcționar public parlamentar, ai fi tentat să crezi că  „parlamentarii sunt meșteșugari; ca să facă o lege bună trebuie să stea deasupra ei”  (Valeriu Butulescu) Prezenta lege demonstrează dacă mai era nevoie că „ politica nu are principii, are numai interese.”  (Octavian Paler)

Pentru merite deosebite și pentru munca depusă de cei care sunt funcționari publici parlamentari, pensia de serviciu pe care singuri și-au votat-o apare ca o consecință directă a grijii pe care singuri și-o poartă. Dar până când, domnilor?

 „Și Camera, ca și Senatul,/Le-ați transformat în dormitor,/Dar n-o s-aveți un somn ușor/De s-o trezi electoratul. „(Ion Bratu)