Cresc alocațiile pentru copii! Vezi cu cât!


alocatie majorataCopiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea. (John Whitehead)  Orice stat își protejează viitorul, asigurând copiilor condiții pentru a crește și a se putea dezvolta în condiții decente. Din păcate, la noi 8% dintre copii trăiesc cu mai puțin de 15 lei pe zi, astfel încât ocupăm un loc fruntaș în UE la capitolul copiilor care trăiesc într-o sărăcie lucie.

Aruncând o privire în ograda vecinilor, am constatat că un copil din România primește o alocație de 35 de ori mai mică decât alocația unui copil din statele UE. Dacă în România indemnizația lunară este aceeași pentru toți copiii, în unele țări din UE, alocația ajunge la 8-15% din salariul mediu lunar al unui părinte.

Criza financiară, migrația multor români în afara granițelor țării, mortalitatea infantilă ne-au adus în situația unei scăderi drastice a populației țării. Legiuitorul a considerat că este momentul să intervină pentru a adopta anumite măsuri de protecție socială în scopul susținerii copiilor din familiile cu venituri mici. Scopul majorării alocației este acela de a acorda șansa copiilor la un stil de viață sănătos, la o educație mai bună. Legiuitorul privește demersul său ca pe o investiție, iar nu ca pe o cheltuială.

Din dorința de a ajuta aceste familii, legiuitorul a adoptat OUG 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost publicată în Monitorul Oficial 760 din 20 octombrie 2014 în scopul majorării alocației pentru această categorie. Această ordonanță modifică prevederile legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată în Monitorul Oficial al României, nr. 785 din 22 noiembrie 2012.

Până acum, România se afla pe locul 168 în lume, în ceea ce privește raportul dintre alocația anuală primită de copiii și produsul intern brut. Prin adoptarea acestor măsuri din OUG 65/2014, am urcat pe locul 89 în acest clasament.

Cu cât va crește alocația pentru copii?

Pentru a putea calcula cuantumul alocației de stat pentru copiii, legiuitorul se raportează la valoarea indicatorului social de referință (ISR). Acesta a fost stabilit în 2008 la suma de 500 lei și, deși au trecut 6 ani, aceasta nu s-a modificat, rămânând și în 2014 tot la valoarea de 500 lei.

Alocațiile pentru familiile formate din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora unde fiecare membru câștigă un venit mediu lunar de până la 200 lei (0,40 ISR) se vor majora astfel:

– pentru familia cu un copil, alocația va crește de la 40 lei (0,080 ISR) la 82 lei (0,1640 ISR);

– pentru familia cu doi copii, alocația va crește de la 80 lei (0,160 ISR) la 164 lei (0,3280 ISR);

– pentru familia cu trei copii, alocația va crește de la 120 lei (0,240 ISR) la 246 lei (0,4920 ISR);

– pentru familia cu patru copii sau mai mulți, alocația va crește de la 160 lei (0,320 ISR) la 328 lei (0,6560 ISR).

Alocațiile pentru familiile formate din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora unde fiecare membru câștigă un venit mediu lunar de peste 200 lei (0,40 ISR) și până la 530 lei (1,06 ISR) se vor majora astfel:

– pentru familia cu un copil, alocația va crește de la 33 lei (0,066 ISR) la 75 lei ( 0,1500 ISR);

– pentru familia cu doi copii, alocația va crește de la 66 lei (0,132 ISR) la 150 lei (0,3000 ISR);

– pentru familia cu trei copii, alocația va crește de la 99 lei (0,198 ISR) la 225 lei (0,4500 ISR);

– pentru familia cu patru copii sau mai mulți, alocația va crește de la 132 lei (0,264 ISR) la 300 lei (0,6000 ISR).

Alocațiile pentru familiile monoparentale formate din mamă sau tată și copiii aflați în întreținerea acestora al căror venit mediu lunar pe membru este de până la 200 lei (0,40 ISR) se vor majora astfel:

– pentru familia cu un copil, alocația va crește de la 65 lei (0,130 ISR) la 107 lei (0,214 ISR);

– pentru familia cu doi copii, alocația va crește de la 130 lei (0,260 ISR) la 214 lei (0,428 ISR);

– pentru familia cu trei copii, alocația va crește de la 195 lei (0,390 ISR) la 321 lei (0,642 ISR);

– pentru familia cu patru copii sau mai mulți, alocația va crește de la 260 lei (0,520 ISR) la 428 lei (0,856 ISR).

Alocațiile pentru familiile monoparentale formate din mamă sau tată și copiii aflați în întreținerea acestora al căror venit mediu lunar pe membru este peste 200 lei (0,40 ISR) și până la 530 lei (1,06 ISR) se vor majora astfel:

– pentru familia cu un copil, alocația va crește de la 60 lei (0,120 ISR) la 102 lei (0,204 ISR);

– pentru familia cu doi copii, alocația va crește de la 120 lei (0,240 ISR) la 204 lei (0,408 ISR);

– pentru familia cu trei copii, alocația va crește de la 180 lei (0,360 ISR) la 306 lei (0,612 ISR);

– pentru familia cu patru copii sau mai mulți, alocația va crește de la 240 lei (0,480 ISR) la 408 lei (0,816 ISR).

Cu titlu de știri juridice, s-a prevăzut că alocațiile majorate vor fi acordate începând cu 1 noiembrie 2014.

Alocația pentru copilul aflat în plasament

Cu titlu de știri juridice, s-a stabilit că se va majora și alocația copilului față de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal. Conform noilor prevederi, alocația lunară de plasament va fi în cuantum de 1,20 ISR, adică 600 lei, iar nu de 0,194 ISR (97 lei) cât este în prezent.

Rețineți că alocația majorată se va achita începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2014.

Majorarea alocației – praf în ochi

Deși prețul rechizitelor școlare crește ca Făt-Frumos de la an la an, alocația lunară s-a încăpățânat să rămână de ani buni la suma de 42 de lei! Măsura privind creșterea alocațiilor prevăzută de OUG 65/2014 îi vizează doar pe copii care provin din familii cu venituri reduse, pentru restul copiilor suma de 42 de lei este considerată de legiuitor a fi îndestulătoare pentru a crește și a se dezvolta normal!

Chiar dacă există decizii ale Curții Constituționale care au stabilit că alocația este un drept care se acordă tuturor copiilor în mod egal, indiferent de veniturile părinților, aceasta continuă să se acorde diferențiat. Atunci când legiuitorul decide cuantumul alocației pentru copii, ar trebui să țină cont că „copii sunt cea mai valoroasă resursă a lumii și cea mai mare speranță a ei pentru viitor.” (John Fitzgerald Kennedy)

Mărirea alocațiilor pentru toți copiii ar trebui să fie pe lista de priorități a legiuitorului, întrucât „copiii sunt viitorul, dar viitorul depinde și de educația lor.” (Ovidiu Kerekes)

Și dacă alocațiile cresc și statul s-a gândit la aceste măsuri pentru protecția copiilor și încurajarea natalității, de ce oare populația României scade în mod dramatic de la an la an? Nu cumva ele vin prea târziu, sau, și mai rău, sunt insuficiente?!