Conţinutul juridic al infracţiunii de spălare a banilor în interpretarea Curţii Constituţionale


download (1)

Prin Decizia nr. 215/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 420/ 03.06.2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată. Excepţia priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului.

Motive invocate în susţinerea neconstituţionalităţii

Constituie infracţiunea de spălare a banilor: schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni; fapta de a ascunde ori disimula adevărata natură a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Legiuitorul reglementează infracţiunea de spălare a banilor pornind de la prezumţia că persoana acuzată a săvârşit o altă infracţiune, însă fără a se menţiona despre existenţa unei hotărâri definitive cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni, lipsind verdictul de culpabilitate stabilit în mod legal. În practica judecătorească, de cele mai multe ori, se dispune condamnarea concomitentă a persoanei acuzate atât pentru infracţiunea premisă (principală), cât şi pentru infracţiunea de spălare a banilor, situaţie care este de natură a anula prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11) şi art. 6 paragraful 2 din Convenţie.

Se susţine că prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la România ca stat de drept şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, la obligaţiile statului român şi la tratatele ratificate de Parlament care fac parte din dreptul intern, la tratatele internaţionale privind drepturile omului, la prezumţia de nevinovăţie şi la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.

Legea nr. 656/2002, în ansamblul său, în forma iniţială, fără a se lua în considerare aspectele extrinseci ale actelor normative care au modificat-o şi completat-o, afectează dispoziţiile constituţionale referitoare la statul de drept, referitoare la principiul egalităţii în faţa legii şi la faptul că nimeni nu este mai presus de lege.

Opinia Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 29 din lege stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracţiune.

Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă, astfel încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. Există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare depinde de practică.

Acestea au fost şi motivele pentru care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

Concluzii

O lege care atribuie o putere de apreciere, cum se oferă în cazul de faţă autorităţilor competente, nu contravine prevederilor constituţionale şi legislaţiei în vigoare.

Scopul sintagmei “cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni“ nu este acela de a exclude din sfera subiecţilor activi persoanele care au săvârşit infracţiunea premisă. Aceştia fiind răspunzători pentru toate consecinţele produse de faptele comise.