Contestarea măsurilor asigurătorii, a constituit motivul unei excepţii de neconstituţionalitate


După cum ştim, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Ca să fie şi mai clare aceste măsuri menţionăm că măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Potrivit legislaţiei, această măsură poate fi contestată. Articolul 250 alin. 1) din C. de procedură penală prevede că împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.

Asupra termenului şi momentului până la care se poate face contestaţia a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate, soluţionată prin Decizia nr. 761/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 140/2017.

Chiar dacă această excepţie a fost repsinsă este interesant să urmărim argumenetele excepţiei de neconstituţionalitate şi motivarea Curţii Constituţionale.

Astfel, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că normele procesual penale criticate determină imposibilitatea obiectivă de a contesta măsura asigurătorie atunci când intervin elemente noi în cursul fazei de urmărire penală, măsura a fost deja contestată şi încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi a fost în sensul respingerii contestaţiei. Apreciază că, în lumina acestor dispoziţii procesual penale, se creează un dezechilibru procesual accentuat, persoana acuzată neavând acces liber la justiţie şi fiind în imposibilitatea de a ataca dispoziţia de indisponibilizare luată de procuror, deşi au apărut elemente noi care justifică ridicarea măsurii.

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile procesual penale criticate lipsesc persoana faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii de posibilitatea de a solicita, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea respectivei măsuri, pentru motive survenite ulterior luării acesteia, fiindu-i astfel încălcat, printre altele, dreptul de acces la justiţie.

Curtea Constituţională a motivat că având în vedere că normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanţie – reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile, Curtea a constatat că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul sau inculpatul, faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii, poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea (ridicarea sau încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare fiind astfel garantate.

Mai mult, Curtea a obsevat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au procedat la simpla invocare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) şi (8) fără a prezenta motive sau argumente în susţinerea excepţiei, şi cum din formularea excepţiei nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate raportată la aceste prevederi constituţionale nu poate fi reţinută.