Ce modificări au fost aduse Legii apelor?


Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.

Dreptul de folosinţă, cât şi obligaţiile corespunzătoare rezultate din protecţia şi conservarea resurselor de apă vor fi exercitate în conformitate cu prevederile legislative, cu excepţia apelor geotermale pentru care se vor adopta reglementări speciale.

Legea nr. 107/1996 privind legea apelor constituie cadrul legal în această materie.

Potrivit ultimelor noutăţi legislative, acest act normativ a suferit unele modificări.

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 885 din data de 10 noiembrie 2017 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 78/2017 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996.

Noutatea constă în interzicerea în scopul protecției resurselor de apă evacuării de ape uzate epurate și/sau neepurate în apele subterane sau pe terenuri. Astfel gospodinele nu vor mai putea aruca apa rezultată pe terenuri sau “în faţa porţii” cum era odată şi încă mai este obiceiul la unele sate.

De asemenea, în vederea protecției și conservării stării apelor, pe sectoarele de cursuri de apă care nu sunt afectate de activități umane se interzice realizarea de lucrări și activități care pot afecta starea ecologică a apelor.

Debitele de servitute, obligatorii în albii, în raport cu specificul sectoarelor de râu respective, cu gradul de amenajare a bazinelor hidrografice, ținând seama de solicitarea resurselor de apă și cu asigurarea respectării condițiilor impuse pentru protecția ecosistemelor acvatice, se stabilesc de către Administrația Națională «Apele Române» și sunt prevăzute în avizul sau autorizația de gospodărire a apelor.

Este permisă amplasarea în zona inundabilă a albiei majore și în zonele de protecție ale albiilor, malurilor, construcțiilor hidrotehnice și îmbunătățirii regimului de curgere al apelor, obiectivele care au prevăzute lucrări de apărare împotriva inundațiilor, precum și lucrările de supratraversare și subtraversare a cursurilor de apă, dimensionate corelat cu prevederile Strategiei naționale de management al riscului la inundații și ale planurilor de management al riscului la inundații. Lucrările de apărare împotriva inundațiilor se execută numai pe baza avizului de gospodărire a apelor.

“Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare.”