Ce aduce nou proiectul de modificare a Legii privind protecţia drepturilor copilului?


  1. Un proiect de lege privind modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se află în dezbatere publică.

Potrivit noutăţilor legislative, proiectul de act normativ propune o serie de modificări menite să asigure o delimitare mai clară a noțiunii de familie extinsă, în scopul facilitării desfășurării mai rapide a procedurilor menite să identifice cea mai bună măsură de protecție specială pentru copil dar și a indicării exprese a persoanelor care pot fi avute în vedere la momentul propunerii măsurii, prin precizarea faptului că membrii familiei extinse sau ai celei substitutive pot fi doar acele persoane cu care copilul sau familia acestuia au menținut relații personale și contacte directe.

Ce se modifică?

  • A fost introdusă o prevedere referitoare la introducerea obligatorie a consimțământului copilului care a împlinit vârsta de 14 ani.

În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, programul se stabilește de către instanţa judecătorească. În contextul în care se contată o creștere a gradului de violență în școli, proiectul de act normativ introduce o serie de prevederi menite să întărească rolul specialiștilor din sistemul de învățământ în raport cu necesitatea prevenirii și combaterii acestui fenomen, cu consecințe extrem de grave asupra dezvoltării copiilor și asupra procesului de învățare, în ansamblul său.

  • Sunt introduse și obligații în sarcina unităților școlare privind necesitatea obligației de a menține un climat adecvat în unitatea de învățământ dar și a unor măsuri menite să prevină comportamentele agresive.
  • Prin modificările propuse de actualul proiect de lege se introduce posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creșterea și îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul IV și a persoanelor care fac parte din rețeaua socială a copilului, față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau s-a bucurat de viața de familie.
  • Se introduce interdicția plasamentului copiilor în servicii de tip rezidențial cu caracteristicile centrelor de tip clasic începând cu data de 01 iulie 2019. O astfel de măsură va avea ca principală consecință depopularea treptată a instituțiilor de tip vechi care trebuie închise și întărirea rețelelor de servicii alternative la îngrijirea instituțională.
  • Se introduce obligația autorităților de la nivel local dar și a furnizorilor privați de servicii sociale de a reorganiza aceste servicii în acord cu prevederile prezentului proiect de lege, respectiv închiderea centrelor de plasament sau, după caz, reorganizarea serviciilor de tip rezidențial, până la data de 31.12.2020.
  • Este propusă creșterea indemnizației acordate acestora la ieșirea din sistem, de la valoarea unui salariu de bază minim brut pe țară la valoarea a trei salarii minime brute.

Menţionăm că modificrile de mai sus se află în dezbatere publică urmând a fi adoptate şi publicate în Monitorul Oficial.