Se spune că “nu aduce anul ce aduce ceasul”. Mulți au trăit pe propria piele acest lucru, fiind nevoie de o singură clipă care le-a schimbat întrega viață, trecând de la agonie la extraz sau invers. Poate că unul dintre exemplele cel mai des întâlnite în viața de zi cu zi care reflectă acest proverb este acela în care soarta unui om se schimbă radical atunci când este victima unui accident de circulație și în urma impactului suferă răni și lovituri care nu de puține ori îl aduc în imposibilitatea de a mai merge, de a se mai putea bucura de viața normală de dinainte de clipa fatidică.
În instanțele de judecată sunt numeroase dosarele de vătămare corporală din culpă în urma unor accidente rutiere provocate de multe ori pe fondul consumului de alcool. Problema care a generat moduri diferite de abordare din partea instanțelor de judecată a fost cea legată de modul de aplicare a prevederilor din Codul civil cu privire la acțiunea civilă în procesul penal.
Astfel, a fost sesizată ÎCCJ pentru a răspunde la două întrebări. Prima s-a referit la cazul în care într-o cauză penală ce are ca obiect o infracțiune de vătămare corporală din culpă, părinții victimei care a suferit o infirmitate gravă sunt îndreptățiți să obțină o despăgubire pentru restrângerea posibilităților lor de viață familială și socială sau exclusiv victima infracțiunii poate să obțină o asemenea despăgubire. A doua întrebare vizează cazul în care poate fi reținută culpa victimei la mărirea sau la neevitarea prejudiciului, chiar dacă acțiunea sau omisiunea victimei nu este una ilicită.
Caz practic
În februarie 2013 G.J.L. conducând autovehiculul și fiind sub influența băuturilor alcoolice a pierdut controlul mașinii și a pătruns pe contrasens și s-a răsturnat. În mașină se afla în dreapta sa M.M.P. și pe bancheta din spate M.I.C. ambii fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma accidentului M.M.P. a suferit leziuni corporale ce au necesitat 200 de zile de îngrjiri medicale, aceasta rămânând cu o infirmitate.
În primă instanță, G.J.L. a fost condamnat la 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare și fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente (o firmă de asigurare) să achite părții civile M.M.P. suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale, iar părinților lui M.M.P. câte 30.00 euro pentru fiecare cu titlu de daune morale. Instanța a decis acordarea acestor daune morale către părinții victimei ținând cont de traumele psihice suferite de aceștia având în vedere că singurul lor copil M.M.P. a rămas paralizat într-un scaun cu rotile. Suma acordată are rolul de a asigura o reparație a unui prejudiciu care, de fapt, nu se poate repara.
Împotriva acestei sentințe, G.J.L. a declarat apel susținând că părinții victimei nu au fost implicați în accidentul rutier și nu au calitatea de parte în cauză, astfel încât nu se cuvine să li se acorde despăgubiri. În acest punct al procesului, instanța a sesizat ÎCCJ pentru a clarifica aspectele enunțate mai sus.
Care au fost opiniile instanțelor de judecată?
Majoritatea au considerat că într-o cauză penală ce are ca obiect o infracțiune de vătămare corporală din culpă, părinții victimei care a suferit o infirmitate gravă nu au dreptul la despăgubiri, singura care le poate primi fiind doar victima directă a infracțiunii. Într-o opinie minoritară s-a considerat că părinții victimei au dreptul la despăgubiri.
Legat de cazul în care poate fi reținută culpa victimei la mărirea sau la neevitarea prejudiciului, chiar dacă acțiunea sau omisiunea victimei nu este una ilicită, majoritatea au considerat că textul de lege nu condiționează implicarea victimei în producerea prejudiciului de existența unei fapte ilicite sau licite, ci se cere doar să se stabilească contribuția cu intenție sau din culpă a victimei la cauzarea sau mărirea prejudiciului. Alte instanțe au considerat că textul de lege se aplică doar dacă culpa victimei la cauzarea, mărirea sau neevitarea prejudiciului este determinată de o acțiune sau omisiune ilicită a victimei, fără să se poată reține această prevedere dacă acțiunea sau omisiunea ar fi licită.
Ce a decis ÎCCJ?
ÎCCJ a pronunțat Decizia 12/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 498 din 4 iulie 2016. Știrile juridice prevăd că în caz de vătămare a integrității corporale sau sănătății poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. La cererea victimei, instanțele acordă această despăgubire victimei.
În cazul prejudiciului prin ricoșeu suferit de terțe persoane (rude sau apropiați ai victimei) ne aflăm în fața unui prejudiciu cauzat celor care se află într-o relație cu victima și care suferă o pierdere economică sau le sunt afectate sentimentele. Legea prevede că aceste despăgubiri pentru victimele prin ricoșeu pentru durerea provocată de moartea victimei se pot acorda de către instanță. Practic, legiuitorul a stabilit că despăgubirile se acordă rudelor și apropiaților doar dacă trebuie reparat un prejudiciu cauzat de moartea victimei.
Cu privire la a doua întrebare ÎCCJ a stabilit că legea nu instituie condiția ca victima să săvârșească ea însăși o faptă ilicită. Dacă există o vinovăție comună a autorului infracțiunii și a victimei, întinderea despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporțională cu ponderea contribuției sale la producerea prejudiciului.
În concluzie, ÎCCJ stabileste că într-o cauză penală ce are ca obiect o infracțiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracțiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptățită să obțină o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Cu privire la a doua întrebarea s-a stabilit că autorul faptei va fi ținut să răspundă doar pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea sau la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă.