Care sunt limitele urmăririi veniturilor băneşti?


descarcare-93Poprirea din salariu nu este un subiect tocmai plăcut însă este important să ştim ce drepturi avem în cazul în care ne aflăm în această situaţie.

Potrivit ştirilor juridice, trebuie să avem în  vedere că trebuie respectate mai multe reguli la dispunerea propririi.

Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecatorească definitivă şi irevocabilă. Angajatorul nu are voie să reţina din salariul angajaţilor fără hotărâre judecatorească definitivă şi irevocabilă, chiar dacă angajatul şi-a dat consimţământul. Angajatorul poate să achite daunele la casieria unităţii angajatorului, însă nu se pot reţine sume de bani din salariul sau în lipsa hotărârii judecătoreşti.

În cazul pluralităţii de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine: obligaţiile de întreţinere, contribuţiile şi impozitele datorate către stat, daunele cauzate proprietăţii publice prin fapte ilicite, acoperirea altor datorii.

Conform legislaţieiart. 781 C. de procedură civilă nu sunt supuse executării silite prin poprire: sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie; sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte; sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popririi. Atunci când asupra aceluiaşi cont sunt înfiinţate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăţi aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înfiinţării primei popriri.

Mai mult decât atât nu pot fi puse sub urmărire silită:

a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea;
f) bunurile declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte limitele urmăririi veniturilor băneşti, salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;
b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Însă trebuie să avem în vedere faptul că în cazul în care sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.

Mai mult ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel. Iar alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.

În concluzie, trebuie să avem în vedere toate menţiunile prezentate mai sus, în caz contrar renunţarea la beneficiul dispoziţiilor prevăzute mai sus, precum şi urmărirea ori cesiunea făcută cu încălcarea acestor dispoziţii sunt nule de drept.