Care este procedura de autorizare a comercianților angro de alcool și tutun?


tutun
Mulți comercianți obțin câștiguri frumoase profitând de viciile oamenilor. Poate că unele dintre cele mai profitabile afaceri sunt cele cu tutun și alcool. Oricât de tare ar sufla vântul prin buzunarele românilor nu își refuză luxul de a renunța la viciile lor. Pe primele locuri în topul viciilor conduc cele legate de tutun și de alcool, fapt ce îi determină pe români să cheltuiască lunar 8,1% din bani pentru a achiziționa aceste produse.

Comercianții au mirosit că este rost să facă profit, astfel încât tot mai mulți au decis să își orienteze activitatea spre vânzarea angro de alcool și tutun. În aceste condiții, legiuitorul a decis să reglementeze noi reguli pentru autorizarea celor care doresc să activeze pe această nișă.

Astfel, în Monitorul Oficial 471 din 24 iunie 2016 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Ce condiții trebuie să îndeplinească operatorii economici pentru a putea distribui angro tutun și alcool?

Știrile juridice impun anumite condiții pe care operatorii economici au obligația de a le îndeplini anterior începerii demersurilor în vederea autorizării activității. Aceștia trebuie să dețină spații de depozitare corespunzătoare, în proprietate sau folosință în baza unui contract de locațiune, de comodat sau cu orice titlu legal.

În plus, se cere să aibă menționat în actul constitutiv activitatea de comercializare și distribuție angro a băuturilor alcoolice și/sau activitatea de comercializare și distribuție angro a produselor din tutun. A treia condiție impusă de lege este aceea de a se dota cu mijloacele necesare depistării marcajelor false sau contrafăcute, în situația în care comercializarea de produse este supusă marcării.

Practic, prezenta reglementare vizează activitatea de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat desfășurată de operatorul economic care deține marfa în nume propriu și emite facturi în nume propriu.

Care sunt pașii ce trebuiesc urmați pentru autorizare?

 Operatorii economici care îndeplinesc condițiile de mai sus care doresc să își înregistreze activitatea de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun, depun o cerere la biroul vamal de interior/frontieră în a cărui rază își au sediul social. În plus, operatorii economici mari contribuabili pot depune cererea și la Serviciul autorizări din cadrul Direcției Generale a Vămilor.

Se verifică informațiile din cerere și cele care rezultă din documentația depusă. Dacă nu  este îndeplinită una sau mai multe dintre condițiile impuse de lege, cererea nu va fi aprobată, astfel încât nu se va dispune eliberarea atestatului necesar distribuirii și comercializării acestor produse.

Dacă autoritatea vamală teritorială consideră că este necesar, în vederea soluționării cererii, poate solicita contribuabilului să îi furnizeze informații și înscrisuri suplimentare sau poate face constatări la fața locului. Cu această ocazie se va încheia un proces-verbal. Contribuabilul are obligația de a permite accesul în vederea realizării acestei constatări la fața locului. Rețineți că persoanele fizice au dreptul de a refuza intrarea în domiciliu sau în reședință, caz în care intrarea se va face cu autorizarea instanței de judecată.

În urma verificărilor, concluziile organelor de control vor fi consemnate într-un referat care va determina fie admiterea cererii, fie respingerea ei. Dacă cererea este admisă, autoritatea vamală, va emite informatic atestatul în două exemplare, unul pentru contribuabil, altul pentru a fi păstrat în evidența emitentului.

Noutățile legislative prevăd că pentru referatele aprobate în perioada 1-15 ale lunii, atestatele vor fi valabile începând cu data de 16 a lunii, iar pentru cele aprobate de la data de 16 și până la sfârșitul lunii, atestatele vor fi valabile începând cu data de 1 a lunii următoare.

Dacă cererea este respinsă, autoritatea vamală emite o decizie în care se vor menționa motivele de fapt și de drept pentru care nu s-a decis eliberarea atestatului solicitat. Operatorul economic care este nemulțumit de decizie, poate face contestație.

Dacă în timp se modifică unele date care au fost furnizate în cererea de înregistrare, contribuabilul are obligația de a depune o nouă cerere pentru emiterea atestatului însoțită de acte justificative și cu atestatul în original în vederea anulării acestuia.

Ce sancțiuni prevede legea?

Dacă după emiterea atestatului, organele competente constată încălcări ale prevederilor legale (comercializarea pe piața națională a alcoolului sanitar în vrac și comercializarea în vrac și utilizarea ca materie primă a alcoolului etilic cu concentrația alcoolică sub 96,00% volum în vederea fabricării băuturilor alcoolice) ,va aplica amenzi de la 20.000 la 100.000 lei.

Ce se întâmplă cu atestatele deja existente?

Operatorii economici care dețin atestate valabile care au fost emise anterior prezentelor prevederi legale, au 180 de zile de la intrarea în vigoare a acestora, pentru a depune la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare. Rețineți că la expirarea celor 180 de zile atestatele emise anterior își pierd valabilitatea.

Viciile unora, banii altora

 Viața a dovedit că viciile unora dintre semenii noștri stau la baza îmbogățirii altora care știu exact cum să exploateze slăbiciunea consumatorilor. Cei care refuză cu înverșunare să renunțe la aceste vicii pe care le numesc mici plăceri nevinovate probabil că au ajuns la concluzia că „orice viciu are totdeauna scuza sa.”  (Publilius Syrus)