Care este interpretarea sintagmei “conducătorii unităţilor” din Legea privind paza obiectivelor bunurilor?


imagessecurityPaza şi protecţia sunt activităţi desfăşurate prin forţe şi mijloace specifice, în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa, integritatea fizică sau sănătatea.

Legislaţia privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor este reglementată de Legea nr. 333/2003 republicată în Monitorul Oficial nr. 189/2014.

Art. 4 din legea menţionată mai sus prevede că răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu revine conducătorilor unităţilor. Acest articol a fost considerat neconstituţional din mai multe motive pe care le vom analiza mai jos.

Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece sintagma “conducătorilor unităţilor” este neclară şi nu distinge între situaţii juridice distincte. Astfel, prevederile de lege criticate permit angajarea răspunderii juridice a conducătorului de la data constatării şi aplicării sancţiunii, fără să ţină seama de ipoteza în care o altă persoană deţinea funcţia de conducere la data săvârşirii contravenţiei sau de ipoteza lichidatorului judiciar care are rolul de a lichida şi a radia societatea falită. În actuala formulare, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 333/2003 încalcă principiul legalităţii pedepsei enunţate atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dând astfel naştere la abuzuri, în sensul că stabilesc în sarcina unei/unor persoane sancţiuni, fără a ţine seama de persoana făptuitorului/contravenientului, şi nici de prevederile legilor speciale, respectiv art. 57 alin. (11) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit ştirilor juridice “Practicianul în insolvenţă, în calitatea sa de organ care aplică procedura, nu va putea fi sancţionat sau obligat la plata oricăror cheltuieli de judecată, amenzi, daune sau oricăror altor sume, de către instanţa de judecată sau de altă autoritate, pentru fapte sau omisiuni imputabile debitorului”. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate invocă Decizia nr. 411 din 3 iulie 2014, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma “conducătorilor” cuprinsă în dispoziţiile art. 82 alin. (3) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico – financiare la nivelul unor operatori economici este neconstituţională.

Curtea Constituţională constată că, în realitate, ceea ce a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este modul de interpretare şi aplicare a legii în cauza dedusă judecăţii instanţei judecătoreşti.

Cât priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a Deciziei nr. 411 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2014, Curtea precizează că, prin această decizie, instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagma “conducătorilor” cuprinsă în dispoziţiile art. 82 alin. (3) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico – financiare la nivelul unor operatori economici este neconstituţională. Curtea subliniază că soluţia şi considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate mutatis mutandis, în privinţa prevederilor art. 4 din Legea nr. 333/2003, având în vedere că ipoteza legislativă criticată care se referă la răspunderea pentru asigurarea măsurilor de pază prevăzute de lege, vizează o altă soluţie normativă decât cea constatată ca fiind neconstituţională.

În plus, Curtea observă că, în cauza de faţă, sancţiunea contravenţională a fost aplicată lichidatorului judiciar şi nu unei persoane fizice care să fi îndeplinit funcţia de conducător al unităţii ulterior datei săvârşirii contravenţiei. A stabili dacă lichidatorul judiciar este ţinut de respectarea obligaţiilor legale ce revin unităţii debitoare, în temeiul Legii nr. 333/2003, reprezintă aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, revenind aşadar instanţei judecătoreşti, şi nu Curţii Constituţionale. Din aceste considerente a respins, ca inadmisibilă, excepţia, prin Decizia nr. 425/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 861/2016.