Autoritatea părintească exercitată în interesul superior al copilului


Toţi am fost copii. Acum, când am crescut, realizăm cât de importantă a fost educaţia pe care am primit-o de la părinţii noştri.

Ce a fost bine şi ce a fost greşit? Am avut parte de prea multă libertate sau am fost victimele unei autorităţi exercitate abuziv?

Oriunde am fi astăzi, trăirile copilăriei ne vor urmări pretutindeni. Copilul de ieri a format omul de astăzi.

Când eram copil nu aş fi putut să vă spun prea multe despre drepturile mele, pentru că nu ştiam. Probabil că cei mai mulţi copii se află în situaţia aceasta.

Cel mai important însă, este ca aceste drepturi să fie cunoscute de părinţi, precum şi de instituţiile care se ocupă cu supravegherea şi ocrotirea minorilor.

S-au produs foarte multe schimbări în legislaţia noastră cu privire la relaţiile personale, de familie, schimbându-se totodată şi concepţia referitoare la drepturile copilului.

Autoritatea părintească şi principiul superior al copilului

Noul Cod Civil, având în vedere noile tendinţe din dreptul comparat şi dorind să pună în concordanţă dreptul naţional cu actele internaţionale, abordează într-un mod diferit relaţiile dintre părinţi şi copii.

Potrivit noilor reglementări, autoritatea părintească reprezintă ansamblul drepturilor şi îndatoririlor care privesc persoana şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi.

Orice măsură cu privire la copil urmează a fi luată cu respectarea interesului superior al acestuia. Aşadar, copilul trebuie pus mai presus de orice. El trebuie respectat şi implicat în toate deciziile care îl privesc, bineînţeles, ţinând cont de vârsta şi gradul său de maturitate.

Copilul nu este proprietatea părinţilor. Ei nu trebuie să decidă cu privire la persoana acestuia în raport de bunăstarea lor materială şi morală.

Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.

În acest scop, părinţii sunt obligaţi:

a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;

b) să prezinte si să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;

d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

Din păcate, sunt nenumărate cazuri în care părinţii s-au simţit foarte jigniţi pentru că li s-a propus de către educator sau învăţător o evaluare psihologică a copilului. În astfel de situaţii, mulţi părinţi aleg mai degrabă “să nu-şi păteze imaginea”, conduită incompatibilă cu principiul interesului superior al copilului.

Mai mult decât atât, minorului i se conferă posibilitatea exercitării, încă din timpul copilăriei, a drepturilor familiale. Sub îndemnul art. 487 Cod Civil, părinţii sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Măsurile disciplinare

 Potrivit art. 489 din Codul Civil, măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului.

Instanţa de tutelă

Aşa cum spuneam anterior, părinţii ar trebui să exercite împreună şi în mod egal autoritatea părintească.

Ce se întâmplă însă dacă aceştia nu se înţeleg?

Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa competentă să ia o decizie este instanţa de tutelă.

Instanţa va parcurge următorii paşi:

  1. Ascultarea părinţilor: este necesară deoarece aceştia pot hotărî asupra exercitării autorităţii părinteşti prin “bună învoială”. Aşadar instanţa trebuie să încerce implicarea părinţilor în procesul decizional.
  2. Ancheta psihosocială.
  3. Ascultarea copilului: dacă potrivit anchetei psihosociale copilul nu va fi afectat în urma ascultării. Aşadar, trebuie să se ţină seama de interesul superior al copilului şi în acest caz.

Hotărârea instanţei trebuie să cuprindă aceste elemente sub sancţiunea nulităţii (dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel).

Instanţa poate încuviinţa să se exercite autoritatea părintească doar de un singur părinte sau chiar mai mult, poate încredinţa exercitarea acestor drepturi unui terţ sau unei autorităţi.

 În concluzie, Noul Cod Civil explicând autoritatea părintească pune accentul pe “îndatoriri”.

Nu-i uşor să fii părinte, dar este frumos şi poate deveni cea mai mare realizare.

Spune-ţi stop abuzurilor!