Asigurător în faliment? Cum îți recuperezi prejudiciul?


asigurator in faliment

Atunci când închei o poliță de asigurare la casă, la mașină sau pentru propria viață, nu te gândești că problemele ar putea să apară tocmai de la firma de asigurări, care ar fi trebuit să îți asigure liniștea. Polița de asigurare reprezintă garanția că îți vei primi banii dacă bunul asigurat este deteriorat. Pentru a putea să îți recuperezi banii de la firma de asigurări, trebuie să cunoști ce acte trebuie să conțină dosarul de daune între închiderea procedurii de redresare financiară a asigurătorului și cea a denunțării contractelor de asigurare și ce ai de făcut atunci când asigurătorul unde ai încheiat asigurarea este în faliment.

Legiuitorul ne dă răspuns la aceste întrebări în Monitorul Oficial 667 din 2 septembrie 2015 în care a fost publicată Norma ASF 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților. Prevederile sale intră în vigoare la 2 septembrie 2015.

Care este procedura de deschidere și instrumentare a dosarului de daună?

În termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, orice persoană care are un drept de creanță împotriva firmei de asigurări ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, poate solicita deschiderea dosarului de daună. Cei în cauză trebuie să facă o cerere în acest sens pe care trebuie să o transmită către Fondul de garantare a asiguraților.

După primirea cererii, cei de la Fond vor contacta petentul în vederea deschiderii dosarului de daună. Petentul trebuie să declare evenimentul asigurat din polița de asigurare facultativă/obligatorie, iar apoi fondul deschide dosarul de daună, efectuează constatarea pagubelor și comunică celui în cauză ce acte mai sunt necesare.

Știrile juridice arată că Fondul solicită petentului depunerea la dosar a documentelor care atestă producerea evenimentului asigurat emise de organele de poliție, unități de pompieri etc. sau alte acte din care să reiasă împrejurările producerii evenimentului (declarații martori, constatare amiabilă etc.). Toate actele se vor depune în lima română și dacă sunt într-o limbă străină se va atașa traducerea autorizată.

După terminarea cercetărilor, Fondul va elibera un document de introducere în reparație a vehiculului dacă petentul a înștiințat despre producerea unor pagube materiale.

Firma de asigurări în faliment? În ce condiții te va despăgubi Fondul? 

Fondul va putea achita din disponibilitățile sale sumele cuvenite creditorilor de asigurări după ce va rămâne definitivă hotărârea de deschidere a procedurii falimentului împotriva unei societăți de asigurări aflate în insolvență.

Știrile juridice arată că Fondul preia de la asigurătorul în faliment evidența contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară și evidența dosarelor de daună.

După ce ASF publică decizia de închidere a procedurii de redresare financiară a asigurătorului, cei interesați solicită printr-o cerere să li se achite sumele cuvenite. Rețineți că pentru creanțele născute după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări.

Pe măsură ce Fondul primește astfel de cereri, le analizează și întocmește listele creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează să fie plătite din disponibilitățile sale.

Fiecare creditor de asigurări va fi despăgubit de fond în limita a 450.000 lei. Plățile pot fi efectuate și către o altă persoană decât creditorul de asigurări, astfel: moștenitorul legal sau legatarul pe baza certificatului de moștenitor, părintele pentru copilul său minor de până în 14 ani, pe baza cărții de identitate a părintelui și a certificatului de naștere al copilului, iar copiii cu vârste între 14 și 18 ani pot ridica compensațiile personal cu încuviințarea prealabilă scrisă a părinților sau a tutorelui.

Fondul va putea plăti și tutorelui sau curatorului pentru cei cărora li s-a instituit tutela sau curatela, pe baza actului care a înființat această măsură, mandatarului titularului pe bază de procură specială.

Atunci când creditorul de asigurări este o persoană juridică, aceasta va adresa cererea de plată către Fond și va atașa copie legalizată a extrasului de registru eliberat de registrul comerțului și certificatul de înregistrare emis de registrul comerțului sau de Registrul asociațiilor și fundațiilor sau orice act din care să rezulte denumirea, adresa, codul unic de înregistrare fiscal, persoanele împuternicite să angajeze societatea la eventualele fuziuni, divizări, faliment etc.

În plus, au obligația de a atașa o copie legalizată a actului de numire a noului reprezentant  dacă acesta este lichidatorul sau administratorul judiciar și o copie a actului de identitate a persoanei care înaintează cererea.

Noutățile legislative precizează faptul că plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări se va face în lei, iar în cazul creanțelor în valută, plata se va efectua la cursul de schimb al BNR din ziua plății. Rețineți că despăgubirile/indemnizațiile se pot achita de la Fond prin poștă sau prin orice alte instituții de credit autorizate de BNR, inclusive on-line.

Știrile juridice arată că cei care au încasat indemnizațiile/despăgubirile cuvenite de la Fond nu au dreptul să solicite încasarea creanțelor de asigurări în cadrul procedurii falimentului societății de asigurare debitoare decât pentru sumele care depășesc plafonul de garantare prevăzut de lege.

Teoria ca teoria, dar practica ne omoară !

Lecturând procedura prin care asigurații își vor putea primi banii atunci când firma de asigurări este în faliment, pari liniștit știind că indiferent ce s-ar întâmpla îți vei primi indemnizația sau despăgubirea cuvenită.

Și totuși de ce atunci când suntem față în față cu asigurătorul și suntem în situația de a valorifica polița de asigurare la care am plătit ratele aferente, constatăm că pățim ca în epigrama de mai jos?

“Mașina lui avea și CASCO,/Și-a fost lovită în parcare,/Iar când s-a dus să o repare,/Asigurarea a fost…fiasco…” (Constantin Enescu)