ANAF are obligația de a discuta cu firmele înainte de a anula înregistrarea în scopuri de TVA


TVA

Având în vedere că multe firme declarau că doresc să se înregistreze în scopuri de TVA și, ulterior, se constata că acestea declarau achiziții de bunuri și servicii de la societăți fantomă, era necesar să se creeze un cadru legislativ care să permită retragerea de îndată a codului TVA acestor firme. În plus, legiuitorul a stabilit anumite criterii pentru ca firmele să poată obține codul de TVA și modalitatea în care se va desfășura  procesul de analiză pentru înregistrarea în scopuri de TVA.

Astfel, în Monitorul Oficial 629 din 17 august 2016 a fost publicat Ordinul ANAF 2393/2016 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului şi pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului care nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera de aplicare a TVA. Acesta a intrat în vigoare de la data publicării.

Care sunt criteriile pentru înregistrarea în scopuri de TVA?

Organul fiscal de la domiciliul fiscal al persoanei impozabile sau în evidența căreia se află ca plătitor de taxe și impozite va analiza criteriile stabilite de legiuitor anterior acordării codului de TVA.

Știrile juridice prevăd ca persoana impozabilă să nu fie în situația de a nu desfășura activități economice la sediul social și/sau sediile secundare și administratorii, asociații și nici firma să nu aibă cazier fiscal. În plus, are loc evaluarea intenției și capacității firmei de a desfășura activități economice care implică operațiuni taxabile și/sau scutite de TVA cu drept de deducere și operațiuni pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate dacă taxa ar fi deductibilă dacă aceste operațiuni ar avea locul în România. În urma evaluării persoanele impozabile pot avea risc ridicat, mediu și scăzut.

În funcție de criteriul în care se încadrează, firmele depun diferite acte la organul fiscal. Pentru evaluarea primului criteriu depun o declarație pe propria răspundere din care rezultă dacă desfășoară sau nu activități economice. Al doilea criteriu vizează administratorii în cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, asociații majoritari (dețin minimim 50% din capitalul social)  sau asociatul unic/administratorul. Dacă aceștia nu sunt înregistrați fiscal în România vor da o declarație că nu au comis infracțiuni. Pentru evaluarea ultimului criteriu, persoana impozabilă depune formularul 088.

Ce face organul fiscal după depunerea actelor?

 Organul fiscal verifică actele atașate cererii de înregistrare în scopuri TVA și dacă sunt îndeplinite criteriile legale. Cererea va fi respinsă fără verificarea îndeplinirii criteriilor dacă persoana impozabilă depune o declarație din care rezultă că persoana juridică nu desfășoară activități economice, dacă administratorii/asociații sau persoana impozabilă au fapte înscrise în cazierul fiscal sau declară că au comis infracțiuni. Înainte de a decide respingerea cererii, contribuabilul va fi ascultat pentru a-și exprima punctul de vedere.

Organul fiscal efectuează o analiză a persoanei impozabile și stabilește dacă aceasta are risc scăzut, caz în care i se aprobă cererea de înregistrare în scopuri de TVA. Dacă este încadrată la risc ridicat, i se va respinge cererea de acordare a codului de TVA. Dacă îndeplinește parțial criteriile de evaluare și este încadrată la risc mediu, firma va fi invitată prin reprezentatul său la organul fiscal.

Invitația se face în scris cu precizarea datei, orei și locului, baza legală și scopul solicitării și actele cu care trebuie să se prezinte. Persoana impozabilă poate cere o singură dată pentru motive întemeiate amânarea datei de prezentare și va fi informată cu privire la data reprogramării interviului sau dacă i s-a respins solicitarea de amânare. În cadrul audierii reprezentantul legal își poate exprima în scris punctul de vedere sau poate notifica organul fiscal că renunță la acest drept. Concluziile audierii reprezentantului legal al persoanei impozabile sunt consemnate într-un proces-verbal care se încheie în două exemplare, iar un exemplar este comunicat persoanei impozabile.

Ce soluții poate adopta organul fiscal?

Știrile juridice prevăd că cererea se respinge dacă reprezentatul legal nu se prezintă și nu furnizează informațiile și actele solicitate. Dacă reprezentatul se prezintă, dar nu furnizează corect datele  sau le furnizează, dar nu justifică intenția și capacitatea persoanei impozabile de a desfășura activități economice ce implică operațiuni din sfera TVA, organul fiscal va respinge cererea dacă persoana impozabilă se află la prima cerere de acest fel sau va transmite motivat cererea sa către direcția regională antifraudă fiscală care va decide dacă va admite sau va respinge cererea.

Soluționarea cererii de înregistrarea în scopuri de TVA are loc prin emiterea deciziei de aprobare sau de respingere în 45 de zile de la înregistrarea sa care va cuprinde motivele de fapt și de drept. Decizia se comunică în 10 zile lucrătoare persoanei impozabile.

Ce se întâmplă cu cererile aflate în curs de soluționare?

Noutățile legislative stabilesc că toate solicitările de înregistrare în scopuri de TVA depuse până la 17 august 2016 vor fi soluționate conform procedurii în vigoare la data depunerii actelor. Persoanelor impozabile care au înregistrat la registrul comerțului mențiuni privind schimbarea sediului social/administratorilor și/sau a asociaților pentru care până la 17 august nu a fost finalizată procedura de evaluare a intenției și a capacității, li se vor aplica prevederile prezentului ordin. Știrile juridice stabilesc că  procedura de evaluare nefinalizată înseamnă cazul în care până la 17 august 2016 referatul cu propunerea de anulare/menținere a calității de persoană impozabilă în scopuri de TVA nu a fost aprobată de conducătorul unității fiscale.

În loc de concluzii

Practic, prezenta reglementare va selecta firmele ce doresc să se înregistreze în scopuri de TVA analizând  factorii de risc. Practic, doar firmele care vor avea risc mediu vor fi invitate la un interviu la organul fiscal anterior luării deciziei de admitere sau de respingere a cererii. Astfel, va fi degrevat și organul fiscal de valul mare de dosare de acest fel, iar criteriile de selecție impuse de legiuitor vor facilita procedura de admitere sau respingere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA.