Ai suferit un prejudiciu în urma procedurii de atribuire a achizițiilor publice? Iată ce ai de făcut!


justitie1

De fiecare dată va exista tabăra celor mulțumiți de un rezultat și a celor nemulțumiți care se vor considera prejudiciați că au fost dați la o parte și vor încerca prin orice metode să își caute dreptatea și să încerce să recupereze paguba ce li s-a produs.

Un domeniu în care mulți rămân în tabăra nemulțumiților este ce a achizițiilor publice, sens în care legiuitorul a publicat în Monitorul Oficial 393 din 23 mai 2016 legea 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Prevederile sale intră în vigoare la 26 mai 2016.

Care este procedura ce trebuie urmată?

Cel vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității la emiterea unui act, remedierea dreptului pretins pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară.

Cel care alege calea contestației administrativ-jurisdicționale se va adresa cu o contestație Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Dacă o persoană a formulat contestație împotriva aceluiași act al autorității atât la Consiliu, cât și la instanța de judecată, se prezumă că a renunțat la calea administrativ-jurisdicțională.

Procedura prealabilă

Indiferent de calea aleasă, anterior formulării contestației, cel în cauză va formula o notificare către autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări. Știrile juridice arată că notificarea prealabilă se face în scris și conține datele de identificare ale celui vătămat, neregulile sesizate și măsurile de remediere pe care le consideră necesare a fi luate. În termen de 3 zile, autoritatea va transmite un răspuns prin care comunică dacă va adopta sau nu măsuri de remediere ale pretinsei încălcări.

Rețineți că formularea unei notificări prealabile în termenul legal are ca efect suspendarea dreptului de încheiere a contractului.

Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională

Cei care formulează contestația urmând calea administrativ-teritorială sesizează Consiliul. După primirea contestației, autoritatea contractantă care poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare. Dacă contestatorul consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea actelor invocate ca fiind nelegale, acesta trimite Consiliului și autorității contractante o cerere de renunțare la contestație.

Rețineți că autoritatea contractantă are dreptul să încheie contractul doar după comunicarea deciziei Consiliului privind soluționarea contestației.

Contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire se soluționează în etapa de până la data deschiderii ofertelor de același complet și în etapa de după data deschiderii ofertelor de același complet, altul decât cel anterior. Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire sau participanți la aceasta, pot formula, cu înștiințarea părților cauzei, cererea de intervenție voluntară în litigiu în 10 zile de la data publicării în SEAP a faptului că s-a formulat contestație.

Contestația va fi soluționată de Consiliu în 20 de zile de la primirea dosarului achiziției publice/sectoriale/concesiunii. Întâi se vor soluționa excepțiile și apoi se va judeca în fond contestația. Consiliul va pronunța o decizie prin care va anula actul în tot sau în parte, va obliga autoritatea contractantă să emită un act sau poate dispune altă măsură în afara acestora. Consiliul poate respinge contestația, dar nu poate decide atribuirea contractului către un anumit operator economic.

Împotriva deciziilor Consiliului se poate formula plângere la instanță în 10 zile de la comunicare. Instanța competentă este curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal de la sediul autorității contractante. Plângerea se va soluționa de urgență și cu precădere într-un termen de 45 de zile de la sesizarea instanței.

Instanța poate admite plângerea și modifica decizia Consiliului, în sensul anulării în tot sau în parte a actului autorității contractante, obligării la emiterea actului, îndeplinirii unei obligații de către autoritatea contractantă.

Contestația pe cale judiciară

Cel care se consideră vătămat de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau nu  a primit răspuns, se poate adresa instanței competente care este tribunalul de la sediul autorității competente, secția de contencios administrativ și fiscal. Contestația se judecă de urgență într-un termen ce nu va depăși 45 de zile de la sesizarea instanței.

Pârâtul are obligația de a depune întâmpinare în 3 zile lucrătoare de la comunicarea contestației și reclamantul are obligația de a depune răspuns la întâmpinare în 3 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia.

Știrile juridice prevăd că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, instanța poate dispune, până la soluționarea fondului cauzei, la cererea părții interesate, suspendarea procedurii de atribuire. Această încheiere poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Dacă instanța nu se pronunță asupra fondului cauzei imediat, ea poate dispune amânarea pronunțării pentru 5 zile, iar hotărârea motivată se redactează în 7 zile de la pronunțare și se comunică părților în cauză.

Împotriva hotărârii, partea interesată poate formula recurs în 10 zile de la comunicare, acesta urmând să se judece la curtea de apel secția de contencios administrativ și fiscal.

Cum se aplică legea plângerilor aflate în curs de soluționare?

Pentru contestațiile/cererile/plângerile aflate în curs de soluționare la Consiliu/instanța de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi soluționate în condițiile legii în vigoare la data la care au fost depuse. Rețineți că toate contestațiile depuse, la poștă, anterior datei de 26 mai 2016, vor fi soluționate conform legii în vigoare la data la care au fost depuse, chiar dacă sunt înregistrare la Consiliu/instanța de judecată după această dată.

Unde-i lege, nu-i tocmeală!

Cei care se vor considera vătămați în cadrul unei proceduri de achiziție cunosc acum care sunt pașii ce trebuiesc urmați pentru a-și cere drepturile!