Acordarea indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, subiect de sesizare CCR


Persoanele cu handicap au dreptul la prestaţii sociale potrivit Legii nr. 448/2006.

Dreptul la prestaţiile sociale se stabileşte prin decizie a directorului executiv al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. în baza documentului care atestă încadrarea în grad de handicap din evidenţa direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Art. 57 alin. 4) din Legea nr. 448/2006 reglementează că în situaţia în care persoana încadrată în grad de handicap nu doreşte să beneficieze de prestaţii sociale poate depune cerere în acest sens. Cererea se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale competente în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi se transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrare.

Potrivit ştirilor juridice, articolul de lege prevăzut mai sus a constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile criticate şi cele ale art. 43 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, potrivit cărora “Plata indemnizaţiei se face pe perioada valabilităţii certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecţie a copiilor sau de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.”, stabilesc termene diferite privind plata prestaţiei sociale, în acest fel încălcându-se dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative referitor la evitarea paralelismelor. În sprijinul acestei concluzii, arată că, întrucât nu are la îndemână criteriile de aplicare a celor două termene prevăzute de art. 57 alin. (4) şi art. 43 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, judecătorul este constrâns să devină el însuşi legiuitor.

Sunt evocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, în care Curtea Constituţională a subliniat necesitatea îndeplinirii criteriilor de previzibilitate a legii.

Curtea Constituţională a reţinut că temeiul juridic al acţiunii formulate de reclamanţi se află în legătură cu dispoziţiile normative criticate, modul de soluţionare a acesteia depinzând de decizia pe care Curtea o va pronunţa cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor normative criticate. Aşadar, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, în forma pe care o aveau la data la care a fost sesizată.

Cu privire la cauza de faţă, sarcina instanţei judecătoreşti de a stabili în ce măsură prevederile art. 57 alin. (4) şi, respectiv, ale art. 43 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 sunt aplicabile în cauză şi să opteze pentru una dintre ele reprezintă o operaţiune care se subsumează, în mod clar, procesului, specific funcţiei judecătoreşti, prin care se identifică norma aplicabilă în litigiu. Este adevărat că, având în vedere varietatea foarte mare a situaţiilor de fapt care se cer a fi încadrate într-o normă juridică, este, de multe ori, posibil să nu fie pe deplin clar care sunt normele aplicabile.

Dar, aşa cum a subliniat Curtea Constituţională, urmând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.
Prin urmare, reţinând cele de mai sus, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 522/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 768/2018.