Acordarea ajutorului public judiciar, din nou în atenţia CCR!


Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Reglementarea legală a ajutorului public judiciar este O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Conform art. 4 din actul mai sus menţionat poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale.

Potrivit ştirilor juridice, acest articol de lege a fost motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că sintagma “în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces” ar trebui reformulată astfel încât să fie în acord cu art. 21 din Constituţia României, în sensul unei formulări de tipul “în situaţia în care i s-ar îngrădi dreptul de acces la justiţie din pricina unei taxe”.

Curtea Constituţională examinând excepţia de neconstituţionalitate, constată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, nemulţumit fiind de soluţia legislativă criticată, solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Prin dispoziţiile menţionate nu sunt încălcate liberul acces la justiţie ci dimpotrivă se doreşte ajutorarea celor care nu dispun de resursele necesare. Curtea a respins această excepţie de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 125/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 527/2017.

Prin reglementarea cadrului legal al ajutorului public judiciar, se urmăreşte asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii. Astfel, stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de prevenire a exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie.