A fost adoptată Metodologia de alocare a fondurilor destinate subvenționării căminelor studenţeşti


Ministerul Educației Naționale a alocat instituțiilor de învățământ superior de stat din România fonduri în vederea subvenționării cheltuielilor de întreținere a căminelor și cantinelor universitare.

În Monitorul Oficial al României nr. 131/2019, a fost publicat Ordinul nr. 3130/2019 pentru aprobarea Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare destinate subvențiilor cămine-cantine pentru instituțiile de învățământ superior de stat din România.

Sumele stabilite pentru finanțarea căminelor și cantinelor provenite de la bugetul MEN sunt evidențiate distinct în contractul complementar al instituțiilor de învățământ superior. În contract este specificat numărul de unități de subvenție, denumite în continuare „studenți echivalenți unitari (SEU) subvenționați de la bugetul de stat”, pentru cămine – cantine.

Contractele complementare pentru alocarea de fonduri bugetare sunt supuse controlului periodic efectuat de MEN și Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS).

Toate fondurile destinate pentru subvenționarea, de la bugetul de stat, a cheltuielilor pentru cămine – cantine sunt considerate venituri proprii.

Potrivit ştirilor juridice, fondurile pentru cămine – cantine se referă la cheltuielile de funcționare, cuprinzând cheltuieli de personal, cu utilități, materii prime și consumabile, dar și la cheltuielile de întreținere curentă a acestora, inclusiv cheltuieli cu obiecte de inventar.

Sumele atribuite fiecărei universități pentru subvenționarea cheltuielilor pentru cămine – cantine se alocă proporțional cu numărul de unități de subvenție (studenți echivalenți unitari) pentru cămine – cantine ale universității. Numărul de studenți echivalenți unitari pentru cămine – cantine ai unei universități se determină prin ponderarea numărului de studenți finanțați de la bugetul de stat (cazați în cămine) ai acesteia cu coeficienții de echivalare corespunzători categoriilor de studenți, coeficienții de cost corespunzători infrastructurii pentru cămine și coeficientul corespunzător capacității cantinelor administrate de universitate.

Mai multe asociaţii au cerut guvernanților dublarea subvențiilor pentru cămine și cantine așa cum au promis în campania electorală.

O analiză arată faptul că în prezent sunt 107.682 locuri în unitățile de cazare ale universităților de stat, raportat la un număr total de 464.149 de studenți. Acest lucru presupune că doar 23,19% dintre studenți au un potențial loc de cazare.

Pe de altă parte, cele mai multe dintre cămine ar obține cu greu avizele necesare din partea Direcțiilor de Sănătate Publică. Asta pentru că în cămine încă se găsesesc paturi supraetajate, iar condițiile de igienă nu sunt întotdeauna cele prevăzute de lege.

În acest context au fost inițiate mai multe campanii care să prezente realitățile cotidiene din căminele studențești, în încercarea de a sensibiliza opinia publică și de a determina decidenții că este momentul să acționeze hotărât în vederea ameliorării semnificative a condițiilor din unitățile de cazare studențești.