Vor fi aduse modificări procedurii de contestaţie în domeniul achiziţiilor publice


Ministrul Finanțelor a susținut o declarație de presă unde a vorbit despre modificările care vor fi făcute în ședința de Guvern în ceea ce privește legea achizițiilor publice.

Cea mai importantă modificare o reprezintă, în scopul limitării contestaţiilor, suma pe care va trebui să o depună cel care doreşte să facă o contestaţie a unei achiziţii. 

“Avem o practică care a dus la blocarea unor investiţii importante, aceea de a contesta pentru orice motiv, pentru anumite argumente. Am introdus câteva prevederi care vor face trimitere la o cauţiune pe care trebuie să o depună cel care contestă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care este de 2% din valoarea estimată a contractului, dar cuprinsă în intervalul de 35.000 de ron până la 880.000 lei. La instanţă, când se depune o contestaţie, e un procent de 2% până la valoarea estimată sau valoarea contractului până la o sută de milioane şi 1% pentru cele de peste un miliard de lei”, a arătat ministrul.