Noi măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor finanțate din fonduri europene


Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se introduc noi reglementări în domeniul proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru a atrage cele 5 miliarde de euro ce mai pot fi atrase din perioada de programare 2014-2020, dar si pentru a asigura accesul rapid, facil și transparent la fondurile Politicii de Coeziune aferente perioadei 2021-2027, în valoare de 46 miliarde de euro.

Principalele prevederi ale ordonanței adoptate vizează:

  • Ajustarea prețurilor la proiectele de investiții în concordanță cu evoluția prețului la materiale și utilități, pentru a elimina blocajele în implementare, prin raportare la indici anuali publicați de INS și de creșterea costului în construcții estimată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. De asemenea, pentru majorarea valorii eligibile a cheltuielilor unui proiect, beneficiarul fondurilor externe nerambursabile trebuie să utilizeze cel puțin 50% din valoarea eligibilă alocată prin contractul de finanțare;
  • Reglementarea problemelor de proprietate publică în special pentru administratorii care dețin terenuri proprietatea statului pentru a permite autorităților publice locale să implementeze proiecte cu impact asupra calității vieții oamenilor precum cele de regenerare și mobilitate urbană.