BNR menține rata dobânzii de politică monetară


Banca Naționala a României anunță că rata anuală a inflației a scăzut semnificativ în luna martie 2023, coborând la 14,53 la sută, de la 15,52 la sută în februarie, în principal pe fondul diminuării prețului combustibililor față de aceeași perioadă a anului trecut.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an;
  • menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an;
  • menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.