Un nou Model de protocol – cadru de colaborare între unitatea administrativ – teritorială şi cabinetele de medicină de familie!


Un nou Model de protocol – cadru de colaborare între unitatea/subdiviziunea administrativ – teritorială şi cabinetele de medicină de familie a fost aprobat de Ordinul nr. 1282/2023.

Atenție! În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, unităţile administrativ – teritoriale, prin primarii ori împuterniciţii acestora, încheie protocoale de colaborare cu reprezentantul legal al cabinetului de medicină de familie care deserveşte populaţia din unitatea administrativ – teritorială, conform modelului de protocol aprobat.

Obiectul protocolului constă în dezvoltarea unei relaţii de colaborare între unitatea administrativ – teritorială, care este angajatorul personalului din reţeaua de asistenţă medicală comunitară, şi cabinetul de medicină de familie care deserveşte pacienţii din colectivitatea locală respectivă, în vederea derulării unor activităţie care au ca scop îmbunătăţirea şi eficientizarea furnizării de servicii de asistenţă medicală primară, prin alinierea serviciilor de asistenţă medicală comunitară cu serviciile de medicină de familie.

Scopul protocolului îl reprezintă eficientizarea abordării integrate a activităţii de asistenţă medicală comunitară integrat cu serviciile de medicină de familie, la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale.