Inspecția muncii pune la dispoziția angajatorilor noua versiune REGES/REVISAL


Începând cu data de 10 aprilie 2023, Inspecția muncii pune la dispoziția angajatorilor noua versiune REGES/REVISAL.

Astfel, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru
fișiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunile 6.0.8/6.0.9 ale aplicației Revisal.

Ce aduce nou versiunea Revisal 6.0.9?
– Posibilitatea de înregistrare a oricăror contracte suspendate, indiferent de normă (respectând temeiurile și regulile de suspendare) sau a oricaror contracte active cu normă întreagă, pentru un angajat acoperind următoarele scenarii:
– Toate contractele unui angajat pot fi cu normă întreagă și suspendate;
– Un contract cu normă întreagă poate fi activ, restul contractelor, indiferent de norma și de numărul lor, pot fi suspendate;
– Un angajat poate să aibă un singur contract cu normă întreaga la același
angajator;
– Un angajat poate să aibă mai multe contracte active cu normă întreagă la
angajatori diferiți, cu respectarea prevederilor legale.
– Raportul per salariat evidențiază reactivarea înregistrata în istoricul contractului, iar aceasta operațiune nu este ignorată în cadrul mecanismului de constituire a intervalelor de vechime.
– Actualizare nomenclator coduri COR: coduri modificate, denumiri modificate, ocupații noi, 66 de coduri eliminate.
– Actualizarea nomenclatorului Naționalitate pentru Marea Britanie, în privința cetățeniei pentru salariații activi și angajatori persoane fizice proveniți din Marea Britanie.