Comisia propune criterii comune pentru combaterea dezinformării ecologice


Comisia propune criterii comune pentru combaterea dezinformării ecologice și a declarațiilor de mediu înșelătoare.

Datorită propunerii prezentate, consumatorii vor dispune de mai multă claritate, de asigurări mai solide că, atunci când un produs este vândut ca produs ecologic, acesta este cu adevărat ecologic, precum și de informații de o mai bună calitate pentru a alege produse și servicii cu un impact redus asupra mediului.

Normele vor aduce avantaje și întreprinderilor, deoarece întreprinderile care depun eforturi reale pentru ca produsele lor să fie mai sustenabile din punctul de vedere al mediului vor fi recunoscute și recompensate mai ușor de către consumatori și își vor putea spori vânzările, în loc să se confrunte cu o concurență neloială.

Astfel, propunerea va contribui la stabilirea unor condiții de concurență echitabile în ceea ce privește informațiile referitoare la performanța de mediu a produselor.