Stabilirea amenzii şi despăgubirii în procesul civil


Codul de procedură civilă a fost modificat de Legea nr. 57/2023.

Se prevede că abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.

Atunci când obligaţia încălcată incumbă unei autorităţi sau instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice, amenda şi despăgubirile pentru fapta ilicită vor fi stabilite în sarcina acesteia.

Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea – credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite.