Comisia oferă sprijin unui număr de 124 de cercetători din Ucraina


Comisia Europeană a anunțat oficial rezultatele selecției realizate în cadrul inițiativei MSCA4Ukraine, care sprijină cercetătorii obligați să părăsească Ucraina. 13 doctoranzi și 111 cercetători postdoctorali din Ucraina își vor putea continua activitatea în statele membre ale UE și în țările asociate la programul Orizont Europa.

Cercetătorii selecționați vor fi găzduiți de organizații academice și non-academice din 21 de țări, majoritatea având sediul în Germania, Republica Cehă și Franța. Cercetătorii vor lucra la proiecte de vârf care cuprind toate disciplinele științifice.

Cele mai multe dintre propunerile de cercetare selecționate sunt în domeniul științelor vieții (25,8 %), al științelor sociale și umane (21,8 %) și în domeniul chimiei (17,7 %).

Durata burselor acordate variază între opt luni și doi ani, cea mai mare parte dintre candidați primind o bursă de doi ani.