Acord – cadru dintre Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian


A fost aprobat Acordul – cadru dintre Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, semnat la Bucureşti la 12 decembrie 2022.

Potrivit Hotărârii nr. 61/2023 obiectivul general al Programului de cooperare elveţiano – român este de a contribui la reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul UE şi în România, prin dezvoltarea şi consolidarea în continuare a relaţiilor bilaterale dintre Elveţia şi UE şi statele sale membre.

Elveţia convine să acorde României o contribuţie de până la 221.500.000 CHF (două sute douăzeci şi unu de milioane cinci sute de mii de franci elveţieni) în raport cu ariile tematice şi alocarea geografică convenite şi în conformitate cu alocarea indicativă definită în cadrul reglementărilor specifice de ţară.