Au fost introduși parametrii noi de calitate a apei potabile


Ordonanța privind calitatea apei destinate consumului uman nr. 7/2023 are ca obiectiv protejarea sănătăţii umane împotriva efectelor adverse ale contaminării apei destinate consumului uman, prin asigurarea calităţii ei de apă sanogenă şi curată.

Documentul aduce o abordare nouă a siguranței apei potabile, prin evaluarea și gestionarea riscurilor de la bazinele hidrografice, de la captare, sistem de aprovizionare și sistemele de distribuție din interiorul clădirilor care până acum făceau doar obiectul unor informări ale consumatorilor.

Această nouă abordare lărgește cu mult și domeniul de atribuții, competențe și autorități implicate. Se introduce practic trasabilitatea în domeniul apei potabile și în acest fel se trece la măsuri de prevenire a afectării calității apei potabile, de la intervenții de remediere a unei ape neconforme.

De asemenea, au fost introduși parametrii noi de calitate a apei potabile care trebuie monitorizați si pentru care trebuie realizată conformarea începând cu anul 2026.

Ca element de noutate a fost introdus și conceptul listei de supraveghere care include substanțe care reprezintă̆ un motiv de preocupare legat de apa destinată consumului uman, listă care va fi completată prin acte delegate ale Comisiei Europene.

Mai mult, noua legislație abordează aprovizionarea cu apă la modul global, creând legătura necesară între toate etapele procesului de extracție, producere și distribuție, programele de monitorizare asigurând puntea de legătură între captare, tratare, înmagazinare si distribuție.