Plafonul maxim al cheltuielilor decontate prefecților și subprefecților


A fost stabilit plafonul maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare a prefecţilor şi subprefecţilor, aferente anului 2023.

Hotărârea nr. 29/2023 prevede că în anul 2023, pentru fiecare funcţie de prefect, respectiv de subprefect, plafonul maxim privind cheltuielile pentru locuinţa de serviciu, cheltuielile pentru cazare şi cheltuielile pentru deplasarea dus – întors între municipiul în care are sediul instituţia prefectului şi localitatea în care îşi au domiciliul prefectul şi subprefectul este de 18.000 lei, respectiv 1.500 lei lunar.

În situaţia în care chiria este stabilită în contractul de închiriere la un nivel superior plafonului maxim chiria decontată nu va depăşi valoarea plafonului maxim

Potrivit noutăților, în situaţia în care chiria este stabilită în contractul de închiriere în valută, decontarea se va efectua în lei, la cursul valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data stipulată în contractul de închiriere pentru plata chiriei, iar în lipsa acestei menţiuni, la data de 15 a lunii respective, fără a se depăşi valoarea lunară a plafonului maxim