Guvernul a aprobat un mecanism unitar de colectare și monitorizare a datelor din domeniul dizabilității


Conform unui comunicat Guvernul a aprobat un mecanism unitar de colectare și monitorizare a datelor din domeniul dizabilității, una dintre măsurile necesare pentru implementarea și aplicarea în România a Convenției Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Mecanismul de colectare și monitorizare a datelor reprezintă un sistem instituțional unitar de colectare și transmitere de date și informații cu toate instituțiile implicate în aplicarea Convenției ONU, cu care Autoritatea Națională pentru  Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități  (ANPDPD) urmează să încheie protocoale de colaborare.

Datele ce urmează a fi colectate și supuse analizei sunt cele prevăzute în Strategia națională 2022-2027, respectiv accesibilitate și mobilitate; protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități; ocupare; protecție socială, inclusiv abilitare/reabilitare; viață independentă și integrare în comunitate, inclusiv accesul la servicii publice; educație; sănătate; participare politică și publică.