PE aprobă norme care cresc echilibrul de gen în consiliile de administrație


Până la sfârșitul lunii iunie 2026, toate marile companii din Uniune cotate la bursă vor trebui să ia măsuri pentru a crește prezența femeilor în posturi de conducere.

Directiva, cunoscută sub numele de „Femeile în consiliile de administrație”, a fost adoptată marți, la zece ani după ce a fost propusă. Ea urmărește să se introducă proceduri transparente de recrutare în companii, pentru a garanta că cel puțin 40% din posturile de administrator neexecutiv sau 33% din toate posturile de administrator sunt ocupate de membri ai sexului subreprezentat până la sfârșitul lunii iunie 2026.

Potrivit noilor norme, procedurile de selecție vor trebui să păstreze meritul drept criteriu esențial și vor trebui să fie transparente. Companiile listate la bursă vor trebui să transmită autorităților competente o dată pe an informații referitoare la reprezentarea femeilor și a bărbaților în consiliile lor de administrație. Dacă nu au îndeplinit obiectivele în domeniu, ele vor mai trebui să menționeze măsurile pe care intenționează să le ia în acest scop. Informațiile respective trebuie publicate pe site-ul companiei și trebuie să poată fi ușor de accesat.