Ajutoare de urgenţă pentru 232 familii și persoane singure!


Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 995.500 lei pentru sprijinirea a 232 familii și persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau fenomene meteorologice periculoase, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială, astfel:

   – 255.000 lei pentru 39 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele: Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Timiș, Vaslui, Vâlcea și municipiul București;

   – 8.000 lei pentru 2 familii care se confruntă cu situații de necesitate cauzate de fenomene meteorologice periculoase, din județele Tulcea și Vaslui;

   – 732.500 lei pentru 191 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și municipiul București.