Noutăţi privind desfăşurarea concursului de admitere în rezidenţiat


Metodologia pentru desfăşurarea concursului de admitere în rezidenţiat pe loc şi pe post în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2022 a fost recent modificată de Ordinul nr. 3295/2022.

Începând cu ora 8.30, candidaţii pot intra în sala în care au fost repartizaţi. La intrarea în sala de concurs candidaţii se legitimează în faţa şefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiţi în sala de concurs.

Candidaţii care prezintă simptome respiratorii se adresează organizatorilor pentru a putea fi îndrumaţi într-o sală special organizată în care se asigură:
a) distanţa de minimum 2 metri între candidaţi;
b) ventilaţie corespunzătoare a spaţiului;
c) măşti de protecţie şi dezinfectant.