Comisia propune consolidarea rezilienței infrastructurii critice a UE


Entitățile critice europene sunt mai interconectate și mai interdependente, ceea ce le face mai puternice și mai eficiente, dar și mai vulnerabile în cazul unui incident.

Războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei a generat noi riscuri, în special de atacuri fizice și cibernetice, care pot surveni adesea împreună sub forma unor amenințări hibride. Sabotarea gazoductelor Nord Stream și alte incidente recente au evidențiat faptul că reziliența infrastructurii critice a UE este amenințată.

Este necesar să se întreprindă urgent acțiuni pentru a consolida capacitatea UE de a-și proteja infrastructura critică în fața atacurilor, atât pe teritoriul Uniunii, cât și în vecinătatea sa directă.