Concluziile Consiliului European privind energia și economia


Consiliul European invită Consiliul și Comisia să prezinte de urgență decizii concrete cu privire la următoarele măsuri suplimentare, precum și la propunerile Comisiei, după ce au evaluat impactul acestora în special asupra contractelor existente, inclusiv neafectarea contractelor pe termen lung, și ținând seama de diferitele mixuri energetice și de circumstanțele naționale.

Consiliul European invită Comisia să accelereze lucrările la reforma structurală a pieței energiei electrice, inclusiv la o evaluare a impactului, și solicită să se realizeze noi progrese în direcția unei uniuni energetice depline, în slujba obiectivului dublu de suveranitate energetică și de neutralitate climatică pe plan european.